Ca român adevărat, am şi eu un sentiment de ostilitate împotriva îmbogăţiţilor de orice fel, chiar dacă revista Forbes m-a catalogat ca fiind unul dintre ei.
Ca român adevărat, am şi eu un sentiment de ostilitate împotriva îmbogăţiţilor de orice fel, chiar dacă revista Forbes m-a catalogat ca fiind unul dintre ei.
Luni seara, în această săptămână, am fost invitat la hotelul de cinci stele Radisson Blue, din Bucureşti, pentru gala premiilor Forbes a primilor 500 de miliardari din România pe 2011.
Este pentru prima oară când particip la un astfel de eveniment şi am făcut-o în primul rând din curiozitate. Curiozitatea de a sta printre cei mai înjuraţi 500 de români!
Atmosfera a fost una normală, în care o mulţime de oameni normali au petrecut împreună câteva ore, încercând să desluşească, din schimbul de păreri, încotro ne îndreptăm.
Aproape toţi cei care au fost acolo au demarat afaceri de la zero şi au reuşit să creeze, într-un timp relativ scurt, peste 240.000 de locuri de muncă directe şi, probabil, de câteva ori mai multe locuri de muncă indirecte în România.
Omul de afaceri român este un lup singuratic, care încearcă să supravieţuiască într-un mediu care îi este ostil.
Toată lumea măsoară performanţa guvernelor sau a factorilor politici locali în atragerea de investiţii străine, adică de oameni de afaceri străini, şi foarte rar de atragerea de investiţii fie ele şi ale românilor.
Nu este deloc uşor pentru orice om de afaceri român, în condiţiile în care practic piaţa românească a fost "invadată" de multinaţionale, dar şi de o mulţime de produse proaste şi ieftine şi de o armată de oameni de afaceri străini, veniţi numai pentru speculă.
Cu atât mai mult, cea mai mare parte a românilor care au ales să-şi câştige existenţa ca oameni de afaceri merită mai mult respect decât înjurături.
Fără o clasă performantă de oameni de afaceri români, nu vom avea nici la Buzău, dar nici la nivel de ţară, progres economic, social, cultural sau chiar sportiv.
Ceea ce mi-a plăcut la această întâlnire a fost optimismul degajat de aceşti oameni, vizavi de viitorul firmelor lor şi al României.
Plecaţi de jos şi crescând odată cu afacerile pe care le-au creat, sunt convinşi că vor reuşi să recucerească piaţa internă, dar şi să iasă la export, făcând din brandul "Made in Romania", unul mult mai competitiv.
Pe aceşti oameni de succes ai României merită să-i alegem ca exemple de urmat şi nu de înjurat, pentru că altfel vom bate pasul "uşurel şi apăsat, ca la Râmnicu Sărat", şi vom fi mereu pe ultimul loc ca venituri şi ca mentalitate.
Constantin TOMA este
Inginer şi Preşedinte al Grup Romet