Unul dintre avantajele sezonului rece îl reprezintă diversitatea posibilităţilor de asortare a accesoriilor pentru a obţine ţinute deosebite.
Unul dintre avantajele sezonului rece îl reprezintă diversitatea posibilităţilor de asortare a accesoriilor pentru a obţine ţinute deosebite. În toamnă, accentul se pune pe accesorii mult mai mult decât în restul anului, acestea reuşind să transforme o ţinută obişnuită într-una specială. Poţi scoate în evidenţă un outfit cu ajutorul mănuşilor, al eşarfelor sau fularelor, al pălăriilor şi, nu în ultimul rând, al dresurilor. În privinţa acestora, în acest sezon au fost promovate o mulţime de modele de dresuri, de la cele mai simple, până la modele deosebite.
Dresuri cu buline
Imprimeul cu buline este în tendinţe în această toamnă. Dresurile cu buline sunt o alegere îndrăzneaţă şi jucăuşă, dar feminină în acelaşi timp. Dacă îţi doreşti un look elegant, care să nu pară prea copilăros, alege un outfit monocrom la care să asortezi dresul cu buline. Negrul este cea mai simplă şi mai sigură alegere pentru ţinuta ta, mai ales că dresul va atrage toate privirile. Poţi aduce o pată de culoare cu ajutorul unei genţi sau al unei eşarfe. Nu uita că încălţămintea cu toc va oferi un contrast plăcut alături de ciorapii deosebiţi, în timp ce o pereche de pantofi cu talpă joasă sunt potriviţi pentru un look casual.
Dresuri mate, în culori puternice
Încă de anul trecut dresurile mate, în nuanţe vesele, au început să devină un trend. Casele de modă au continuat promovarea acestora şi în toamna 2011, astfel încât, acum, un dres colorat este practic un must-have. Nuanţele mai temperate, precum maro, bleumarin sau indigo sunt uşor de asortat. Dacă îţi doreşti, în schimb, să atragi toate privirile, alege un dres într-o culoare vibrantă: galben, roz, portocaliu, verde sau turcoaz. Poţi opta pentru o ţinută alcătuită din piese neutre sau poţi urma trendul color blocking, combinând, cu ingeniozitate, dresul colorat cu piese în nuanţe complementare.