Comisarul-şef Cristea merge în continuare la serviciu, până la finalizarea anchetei penale

* Deşi s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident, împotriva sa nu poate fi luată, deocamdată, nicio măsură administrativă

* Deşi s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident, împotriva sa nu poate fi luată, deocamdată, nicio măsură administrativă

            Protagonist al unui accident de circulaţie pe care l-a provocat duminică, având „la bord” o alcoolemie de 1,22 la mie în aerul expirat, comisarul-şef Adrian Cristea este în continuare poliţist cu drepturi depline în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, deşi mulţi considerau că soarta sa este pecetluită, ofiţerul fiind şi recidivist, întrucât mai provocase un alt eveniment similar în 2008, şi la acea dată fiind sub influenţa alcoolului.

            De această dată, poliţistul a intrat cu maşina în autovehiculul condus de fostul primar de Berca, Constantin Ţâru, în urma accidentului şoţia celui de-al doilea şofer fiind rănită uşor. Fiind vinovat de producerea accidentului şi având o alcoolemie atât de ridicată, pe numele ofiţerului de poliţie s-a întocmit dosar penal ce a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, conducerea IPJ dispunând totodată cercetarea sa prealabilă în regim de urgenţă. Soarta sa în rândurile poliţiei buzoiene era pecetluită, dar comisarul-şef Adrian Cristea încă mai vine la serviciu. Aceasta, pentru că ofiţerul nu şi-a dat demisia şi deocamdată nici nu poate fi demis, sancţiune firească pentru situaţia sa. Deşi conducerea IPJ a dispus cercetarea sa pe linie administrativă în regim de urgenţă, măsura a fost suspendată temporar, întrucât legea nu permite acest lucru, ofiţerul fiind protagonistul unui dosar penal aflat încă în lucru. Astfel, pentru ca împotriva lui să poată fi luată vreo măsură administrativă, consiliul de judecată din cadrul IPJ trebuie să aştepte finalizarea anchetei penale. Până atunci, comisarul şef Adrian Cristea îşi poate continua ca şi până acum activitatea de poliţist şi eventual să spere că va avea bafta din urmă cu trei ani, când a fost achitat după ce fusese de asemenea prins băut la volan, în urma unui accident în care a fost implicat.