Liceul de Artă sărbătoreşte astăzi Ziua Porţilor Deschise, ocazie cu care buzoienii sunt invitaţi să ia parte la diferite manifestări care se vor desfăşura atât în incinta instituţiei de învăţământ, cât şi în sala Consiliului Judeţean.
Liceul de Artă sărbătoreşte astăzi Ziua Porţilor Deschise, ocazie cu care buzoienii sunt invitaţi să ia parte la diferite manifestări care se vor desfăşura atât în incinta instituţiei de învăţământ, cât şi în sala Consiliului Judeţean. Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 54 de ani de la înfiinţarea Liceului „Margareta Sterian”.
Programul manifestărilor va debuta de la ora 9.30, cu un spectacol susţinut de preşcolarii din grădiniţele municipiului, iar de la ora 11.00 elevii liceului vor lua parte la o competiţie sportivă în cadrul căreia se vor confrunta cu profesorii. De la ora 12.00, va fi rândul reprezentanţilor de la Arte Plastice să îşi arate calităţile în cadrul unui vernisaj de pictură, urmat de un minirecital susţinut de cei de la secţia de Muzică.
Ziua se va încheia de la ora 17.00, pe scena Consiliului Judeţean, acolo unde se va desfăşura spectacolul aniversar.