Investiţii de un miliard lei vechi în extinderea alimentării cu apă

*Furnizarea apei este asigurată de şapte foraje funcţionale, echipate cu pompe moderne

*Furnizarea apei este asigurată de şapte foraje funcţionale, echipate cu pompe moderne

     Asigurarea furnizării apei non-stop şi extinderea reţelei inclusiv în satele de la extremităţile comunei a reprezentat unul dintre principalele obiective ale reprezentanţilor administraţiei Berca.

         Potrivit datelor furnizate de primarul Valeriu Marcu, în prezent sistemul de alimentare cu apă se bazează pe existenţa a patru foraje funcţionale la Verneşti, două la Valea Nucului şi a forajului din Joseni. Pentru reducerea consumului de electricitate, forajele au fost echipate cu patru pompe moderne, ceea ce a dus la realizarea de economii cu o treime faţă de pompele vechi, investiţii la care se adaugă extinderea reţelei de alimentare. De asemenea, o altă achiziţie importantă a fost pompa centrifugă de la staţia de pompare Sătuc, prin toate aceste investiţii reuşindu-se aprovizionarea non-stop cu apă a populaţiei, iar cu program în extremităţile satelor Joseni, Valea Nucului şi Cojanu (în sezonul cald). “Modernizarea sistemului de alimentare cu apă s-a făcut din propriile încasări ale Serviciului Public de Apă de pe lângă Primăria Berca. La ora actuală, tot din sursa comunei Berca de la Verneşti este asigurată apa pentru comunele Măgura, Unguriu şi Verneşti, şi pentru Spitalul Ojasca, un alt obiectiv important. Ca preţ de furnizare a apei în comună, eu spun că este unul rezonabil, de 2,6 lei/m.c. cu TVA, iar analizele apei sunt realizate cu simţ de răspundere”,  a concluzionat primarul din Berca.

         Pentru completarea aprovizionării cu apă a populaţiei, primarul Valeriu Marcu a precizat că SC OMV Petrom SA Asset IX Moldova Sud va dona comunităţii Berca serviciul propriu de alimentare cu apă. “Datorită activităţii istorice de exploatare din zona noastră, echipa de management Petrom donează prin sponsorizare necondiţionată serviciul lor de aprovizionare cu apă, surse plus distribuţie, sistem paralel cu serviciul nostru propriu. Sistemul pe care îl vom lua completează aprovizionarea cu apă a zonelor Colonie I, Colonie II şi a satelor Pleşeşti şi Pâclele, unde nu există alte surse de apă”, ne-a declarat primarul Valeriu Marcu.