În ultima perioadă, aleşii locali din Berca au susţinut lucrările de extindere şi modernizare a iluminatului public în toate satele comunei cu fonduri din propriul buget, iar cu sprijinul unui sponsor s-a reuşit reabilitarea unui parc din centrul civic.
În ultima perioadă, aleşii locali din Berca au susţinut lucrările de extindere şi modernizare a iluminatului public în toate satele comunei cu fonduri din propriul buget, iar cu sprijinul unui sponsor s-a reuşit reabilitarea unui parc din centrul civic.
Potrivit datelor furnizate de primarul Valeriu Marcu, pentru lucrările de extindere a iluminatului public în cele 13 sate ale comunei a fost alocată suma de 300 milioane lei vechi. De asemenea, s-a investit în balastarea drumurilor circa 800 milioane lei vechi, folosindu-se utilajele proprii şi angajaţii primăriei. O altă investiţie a reprezentat-o amenajarea parcului din centrul civic. Cunoscut de localnici drept “Parcul Petrolistului”, reabilitarea spaţiului verde şi mobilarea parcului a fost susţinută inclusiv de reprezentanţii unei societăţi comerciale din acest domeniu de activitate. “Reabilitarea parcului a fost sponsorizată de Petrom SA, cu suma de 25.000 de euro, la care am contribuit şi noi cu 10.000 de euro din bugetul local. Tot noi am asigurat şi forţa de muncă pentru amenajarea spaţiului verde şi vrem să continuăm cu execuţia unor pavaje inclusiv în alte zone din localitate“, ne-a declarat primarul comunei, Valeriu Marcu.
O altă lucrare susţinută de reprezentanţii administraţiei locale a reprezentat-o modernizarea pieţei comunale. Potrivit datelor furnizate de primarul din Berca, pentru reabilitarea pieţei a fost alocată suma de 700 de milioane de lei vechi, investiţiile fiind necesare întrucât amenajările existente erau într-o stare critică. “ Piaţa era într-o dezordine totală. Ploua şi bătea vântul peste tot. Piaţa avea aspect de baracă şi nu mai se putea continua aşa“, ne-a declarat primarul Valeriu Marcu.