* Performanţă istorică pentru tânăra buzoiancă
* Performanţă istorică pentru tânăra buzoiancă
* Astăzi, debut în proba “adevărului”
În perioada 13 – 20 noiembrie, în Manama, capitala statului Bahrein, se desfăşoară Campionatul Mondial de tenis de masă destinat juniorilor. În cadrul competiţiei participă 175 de sportivi. Delegaţia României o are în lot şi pe buzoianca Roxana Istrate, care a reuşit alături de “tricolore” să obţină locul 5 în primele zile ale turneului din Orientul Mijlociu, după ce a înregistrat patru victorii din cinci partide. În următoarele zile se vor desfăşura probele de simplu, acolo unde Istrate speră să acceadă în primele zece tenismene ale lumii la categoria juniori. ITTF.com, site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Tenis de Masă, informează că România şi Germania s-au luptat pentru locurile 5 – 6, iar “tricolorele” au reuşit să învingă (n.r. scor 3 la 2) o naţională bavareză în a cărei componenţă s-a aflat şi Petrissa Solija, o tânără jucătoare de 17 ani, care, potrivit aceleaşi surse, este noul star mondial al tenisului de masă.
Primul “foc” la individual
În cadrul probei de individual, Istrate a fost repartizată în grupa 20, alături de Soo Wai Yam Minnie din Hong-Kong şi de Niwa Misat din Japonia. Potrivit sistemului de desfăşurare, primele două clasate se vor califica în faza a doua, tragerea la sorţi pentru acest stagiu urmând să aibă loc joi, la orele prânzului. În primul meci al zilei, Istrate o va întâlni pe nipona Niwa Misat (n.r. ora locală 16.40, ora 15.40 a României ), urmând ca în această seară (n.r. ora locală 20.40, ora României 19.40) să joace cu Yam Minnie. A doua dispută a buzoiencei poate fi urmărită în direct, gratis, pe site-ul oficial al ITTF: http://ittf.com/ittv.
În continuă creştere
În clasamentul general al Federaţiei Internaţionale de Tenis de Masă, potrivit ITTF.com, buzoianca Roxana Istrate se află pe poziţia 348 cu 1664 de puncte, în creştere faţă de lunile precedente ale anului în curs. Soo Wai Yam Minnie, adversara Roxanei, ocupă locul 372 în rankingul mondial, în timp ce japoneza Niwa Misat nu este listată în ierarhia mondială din cauza faptului că este debutantă. Delegaţia României la “Mondialele” de juniori din Bahrein este alcătuită din: Roxana Istrate, Bernadette Szocs şi Irina Ciobanu.