Constantin Ştefan, “principal” la HCM Constanţa

HCM Constanţa, echipa de handbal masculin care îşi dispută meciurile din Liga Campionilor la Buzău, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, are un nou antrenor.

HCM Constanţa, echipa de handbal masculin care îşi dispută meciurile din Liga Campionilor la Buzău, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, are un nou antrenor. Demisia fostului antrenor Ion Crăciun, dar şi problemele financiare ale echipei Universitatea Cluj l-au determinat pe Constantin Ştefan, fostul tehnician al clujenilor, să accepte propunerea oficialilor de la malul Mării Negre. Constantin va “bifa” prima partidă pe banca tehnică a HCM Constanţa în disputa cu Dinamo Călăraşi. “Mă bucur că mă aflu aici. Îmi voi pune la dispoziţia echipei toate cunoştinţele mele dobândite atât ca antrenor, cât şi ca jucător. Oricine îşi doreşte să antreneze pe HCM. Mă onorează faptul că oficialii echipei s-au gândit la mine. Este marea provocare a carierei mele, o echipă care să lupte în Europa”, a precizat noul tehnician al constănţenilor în conferinţa susţinută ieri, la sediul clubului. HCM Constanţa va juca la Buzău pe 24 noiembrie împotriva formaţiei Metalurg Skopje.