* Valoarea subvenţiilor cumulate de la începutul anului este de peste 1.820.000 euro
* Valoarea subvenţiilor cumulate de la începutul anului este de peste 1.820.000 euro
Pentru Trimestrul III/2011, 305 fermieri buzoieni au depus cereri de sprijin pentru ajutorul de stat care se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA) Buzău, cantitatea de motorină aprobată pentru acordarea accizei decontate (pentru anul 2011, nivelul stabilit este de 1,20 lei/litru de motorină) s-a cifrat la 3.238.649,738 litri, cumulat pentru sectorul vegetal şi zootehnic. Conform datelor furnizate de Claudia Stelea, directorul Centrului Judeţean APIA Buzău, valoarea ajutorului cuvenit corespunzător acestei cantităţi este de 3.886.378,75 lei (circa 893.420 euro).
Conform statisticilor Centrului Judeţean APIA Buzău, pentru acest an a fost emis acord prealabil de finanţare pentru un număr de 378 de persoane juridice, ai căror reprezentanţi s-au arătat interesaţi de acest ajutor de stat. Ulterior, potrivit datelor furnizate de Claudia Stelea, directorul Centrului Judeţean APIA Buzău, dintre aceşti aplicanţi în primul trimestru au solicitat ajutor de stat 226 de agricultori din sectorul vegetal, pentru o sumă totală de 1.461.009 lei, şi 44 de fermieri din sectorul zootehnic, care au beneficiat de un sprijin de 292.885 lei. În cel de-al doilea trimestru, pentru ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură au fost 242 de aplicaţii din sectorul vegetal, pentru suma totală de 2.092.024 lei, la care s-au adăugat 52 de solicitări din sectorul zootehnic, pentru 217.177 lei. În aceste condiţii, în primele trei trimestre, aplicanţii buzoieni au solicitat returnări de accize în valoare totală de peste 7.949.378 lei (1.826.183 euro).
Pentru beneficiarii acestui sprijin, reprezentanţii APIA atrag atenţia că vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei. Beneficiarii accizei reduse pentru motorina utilizată în agricultură riscă amenzi de până la 20.000 de lei şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, dacă, în urma controalelor, se dovedeşte că au beneficiat de un ajutor necuvenit (ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituţii abilitate, se constată că a fost acordată beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale). Sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.