*Numere de levitaţie, mentalism şi porumbei
*Numere de levitaţie, mentalism şi porumbei
*Spectacolul va fi sută la sută interactiv, iluzionistul alegându-şi asistentele direct din public
Cine a auzit de numere de magie, David Copperfield sau citirea gândurilor şi şi-a dorit să aibă parte de un spectacol cu un iluzionist profesionist va avea această ocazie la jumătatea lunii decembrie, la Sala Mare a Consiliului Judeţean. Dan David s-a gândit că acomodarea buzoienilor cu lumea iluzionismului trebuie să continue şi nu doar cu câteva numere şi la petrecerile private, ci într-un show adevărat, de o oră şi jumătate, în care publicul va interacţiona cu magicianul, va vedea porumbei apărând şi dispărând precum şi unele numere făcute celebre de supercunoscutul magician David Copperfield.
“În Buzău, la momentul acesta, nu a mai fost făcut aşa ceva niciodată, atâtea reprezentaţii la un loc. Eu de cinci ani m-am instalat aici, ştiu deja dorinţele şi curiozităţile buzoienilor, am avut timp să mă acomodez şi vreau să le promit că vor avea ce vedea la primul stand-up magic show”, promite Dan David.
Nu lucrează cu asistente personale
De-a lungul celor 25 de ani de activitate în acest domeniu, dintre care ultimii 5 munciţi în Buzău, iluzionistul nu a avut nevoie de asistente, principiul său fiind acela al interacţiunii cu publicul, ca şi ei să facă parte din spectacol. “Nu prea lucrez cu asistente, nu este bine pentru că trebuie la un moment dat să le schimbi, îţi cunosc anumite secrete, aşa că optez mereu pentru fetele frumoase din public. Efectul este mai mare, oamenii rămân cu gura căscată, am credibilitate mult mai mare în acest mod”, mai spune David. Acelaşi principiu va fi respectat şi în show-ul de pe 17 decembrie, iluzionistul, membru al AMIR(Asociaţiei Naţionale a Magicienilor şi Iluzioniştilor Profesionişti din România) şi IBM( International Brotherhood of Magicians) va dori ca publicul care va veni la spectacol să colaboreze cu el în numerele de magie, de levitaţie sau de mentalism.
“Cum ar fi să ştiu ce vrei să faci înainte să faci, să ştiu ce gândeşti înainte să te gândeşti la lucrul acela sau ca două persoane, diametral opuse din sală, ambele puse să stea cu ochii închişi să simtă una ce îi fac celeilalte, ca şi cum i-aş face ei? Şi numerele pot continua cu ce nu te poţi aştepta, va fi atât de reală toată acţiunea încât nimic nu îţi va părea suspect. Efectele sunt devastatoare”, ameninţă în glumă Dan David.