*10.500 de buzoieni au cerut sprijin european, dar puţini se arată interesaţi să se împrumute la bănci
*10.500 de buzoieni au cerut sprijin european, dar puţini se arată interesaţi să se împrumute la bănci
Fermierii buzoieni din zone defavorizate pot solicita credite pentru activităţile curente “în contul” banilor pe care îi au de primit ca sprijin destinat acestor categorii de teritorii.
Noua facilitate a fost anunţată de reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), instituţie care eliberează adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor aferente Măsurilor 211 „Sprijin pentru zona montană defavorizată”, 212 „Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zonă montană” şi 214 „Plăţi de agro-mediu”, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, băncile cu care APIA a încheiat convenţii, până în acest moment, sunt BRD Groupe Societe Generale şi CEC Bank SA.
Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă prin care se confirmă că beneficiarul a depus Cererea de plată pentru măsurile de dezvoltare rurală în Campania 2011 şi că, până la data emiterii acesteia, au fost efectuate controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată depuse de potenţialul beneficiar, conform reglementărilor legale în vigoare. Fermierii pot lua credite cu o valoare de până la 80 la sută din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA garantează 80% din valoarea creditelor acordate de banca creditoare în baza convenţiilor încheiate.
În ceea ce priveşte situaţia acestor plăţi în judeţul nostru, potrivit datelor furnizate de directorul Centrului Judeţean APIA Buzău, Claudia Stelea, numărul fermierilor care au solicitat sprijin pentru zone defavorizate şi plăţi de agromediu este de circa 10.500 de persoane. În schimb, Claudia Stelea consideră că numărul fermierilor care vor apela la această formulă de creditare ar putea fi destul de redus, întrucât în decursul lunilor decembrie şi ianuarie vor începe plăţile formulelor de sprijin către beneficiari, în opinia sa fermierii nefiind foarte interesaţi să mai contracteze credite pentru un termen atât de scurt, mai ales că nici până acum nu au existat cazuri în care fermierii buzoieni să apeleze la creditele de acest tip.