* Primarul Constantin Boşcodeală spune că doar schimbarea Guvernului poate rezolva perpetua problemă a indemnizaţiilor[…]
* Primarul Constantin Boşcodeală spune că doar schimbarea Guvernului poate rezolva perpetua problemă a indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap şi a salariilor însoţitorilor acestora
* Deputatul Cezar Preda este supărat pe primar, pe prefect şi pe şeful Finanţelor
Indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi salariile pentru însoţitorii acestora continuă să nască, chiar şi după rezolvarea, parţială, ce-i drept, a problemei restanţelor de plată, controverse pe tărâm politic. Primarul Constantin Boşcodeală spune că, pentru al doilea an consecutiv, suma trimisă de Guvern este insuficientă pentru acordarea acestor drepturi, că persoanele în cauză primesc banii, în a doua jumătate a anului, cu mare întârziere, şi că, la anul, situaţia nu va fi mai roză. De cealaltă parte, deputatul Cezar Preda declară că era responsabilitatea fiecărei administraţii publice locale să pună de-o parte cota pervăzută de lege pentru plata sumelor destinate persoanelor cu handicap şi însoţitorii acestora.
„Soluţia este foarte clară, schimbarea Guvernului”
Primarul Constantin Boşcodeală spune că, în sfârşit, sumele necesare plăţii indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi salariilor însoţitorilor acestora – suma totală necesară acestui capitol pentru municipiul Buzău ridicându-se la 8,05 milioane lei (80,5 miliarde lei anual) – au ajuns în conturile Primăriei, iar restanţele au şi fost achitate către beneficiari. Boşcodeală spune că, din acest punct de vedere, viitorul nu sună deloc bine: „Soluţia pentru anul viitor va fi extraordinar de dificilă, pentru că, din cunoştinţa mea, în proiectul de buget pentru anul viitor suma necesară va fi redusă la 65 la sută faţă de normal (…) Totuşi, trebuie să recunosc că, în ultima clipă, Guvernul rectifică. Însă, pentru mine, soluţia ar fi foarte clară, schimbarea Guvernului actual şi, evident, populaţia o poate face lejer, prin alegeri (…) Acum vom vedea, problema este să nu se reducă 65 la sută din suma care se dădea oricum incompletă, nu din suma totală. Aşteptăm, eu discut în permanenţă cu domnul Preda Cezar, pentru ca să nu mai existe probleme”, spune primarul Constantin Boşcodeală.
„Câte localităţi vor rămâne fără suma completă vor decide Finanţele”
În schimb, deputatul democrat-liberal Cezar Preda este supărat că, în ultima lună, toţi factorii responsabili în chestiune s-au spălat pe mâini şi i-au pasat lui întreaga povară: „Responsabilitatea care stătea în dreptul primarului municipiului, şefului Finanţelor Publice şi prefectului judeţului s-a transformat într-o responsabilitate a deputatului Preda Cezar, în ultima lună, ceea ce, din punctul meu de vedere nu a fost corect”. Aceasta pentru că, atunci când s-a apelat la sprijinul său, judeţul Buzău a pretins că are nevoie de 2,83 milioane lei (28,3 miliarde lei vechi) pentru acoperirea acestei nevoi. „Ca să aflăm, pe urmă, că de fapt această sumă este numai pentru municipiul Buzău, şi că celelalte localităţi, oraşe şi comune, nu mai apucă nimic din suma aceasta (…) Cum se vor împărţi banii, cât va lua municipiul Buzău, câte localităţi vor rămâne fără suma completă, vor decide Finanţele”, a mai spus Preda.
Sursa citată a mai precizat că, pe bugetul anului 2011, administraţiile publice locale erau obligate să asigure 49 la sută din sumele necesare acestui capitol, iar pe anul 2012, cota de participare locală va fi de 39,5 la sută.