Curtea Constituţională a desfiinţat, ieri, unul dintre motivele invocate de liderii Uniunii Social-Liberale pentru proiectul de suspendare[…]
Curtea Constituţională a desfiinţat, ieri, unul dintre motivele invocate de liderii Uniunii Social-Liberale pentru proiectul de suspendare a şefului statului, după ce a respins contestaţia USL la proiectul de lege care amână până în anul 2016 plata drepturilor salariale câştigate de bugetari în Justiţie. „Considerăm că refuzul de a se indexa pensiile şi de a se pune în aplicare indexările câştigate în instanţă reprezintă o gravă încălcare a Consituţiei”, aprecia preşedintele PSD Buzău, primarul Constantin Boşcodeală, care mai preciza că momentul unei asemenea acţiuni este nimerit, atât timp cât, în orice sondaj, 85 la sută dintre români susţin că situaţia din ţară este dezastruoasă.
Reaminitim că iniţiativa USL de suspendare a lui Traian Băsescu a pornit de la o declaraţie a preşedintelui, care a declarat că statul nu dispune de banii necesari plăţii acestor indexări, chiar şi în condiţiile în care Curtea Constituţională va decide că măsura respectivă contravine legii fundamentale a ţării.