Peste un miliard de lei, subvenţii în sectorul zootehnic

Reprezentanţii Guvernului au aprobat două hotărâri prin care alocă peste un miliard de lei pentru plăţile naţionale directe complementare[…]

Reprezentanţii Guvernului au aprobat două hotărâri prin care alocă peste un miliard de lei pentru plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, la finalul şedinţei de guvern.

            Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, pentru ovine şi caprine subvenţia acordată este de 40 de lei pe cap de animal, suma totală ridicându-se la 336,5 milioane de lei. Pentru specia bovine, cuantumul plaţii este de 410 lei pe cap de animal, în limita sumei de 665,5 milioane de lei. Ministrul Agriculturii a precizat că,  faţă de anul 2010, numărul animalelor din categoria ovine şi caprine este cu 800.000 mai mare, iar a bovinelor, cu 200.000 mai mare. Potrivit aceleiaşi surse, fondurile vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2012.