Sâmbătă, 10 decembrie a.c. , a avut loc comemorarea unui an de când regretatul profesor, publicist şi scriitor George Vioreanu[…]
Sâmbătă, 10 decembrie a.c. , a avut loc comemorarea unui an de când regretatul profesor, publicist şi scriitor George Vioreanu, a trecut în nefiinţă, petrecându-se către cele veşnice. Într-o atmosferă cernită, participanţii – membri ai familiei, apropiaţi – i-au evocat personalitatea şi i-au cinstit amintirea de soţ, părinte, prieten…
Veritabil senior al relaţiilor interumane, George Vioreanu a cultivat constant respectul, înţelegerea, sinceritatea izvorâte din profunda sa dragoste pentru oameni. Pedagog cu vocaţie, a predat istoria la colegiile “Mihai Eminescu” şi “Dr. C. Angelescu” din Buzău, fiind venerat de elevii săi. A iniţiat şi a condus cu pasiune şi competenţă revista de prestigiu a şcolii.
Dar cea mai mare dorinţă a regretatului George Vioreanu – o spunem fără teama de a greşi – a fost aceea de a scrie, de a deveni un scriitor adevărat. Ceea ce s-a şi întâmplat, ulterior ajungând la performanţe artistice de prim ordin, îndeosebi sub raport stilistic.
Deşi a scris destul de mult, în timpul vieţii sale nu a văzut lumina tiparului decât excelentul roman, “Salonul de voci inegale”. Fapt lesne explicabil mai ales pentru cei care l-au cunoscut îndeaproape. Se poate invoca în acest sens exigenţa sa faţă de cuvântul scris, faţă de sine însuşi. Mereu înconjurat de manuscrise- scria, ştergea, rectifica, relua – George Vioreanu a preferat să publice proze scurte, fragmente bine şlefuite, în presa locală sau centrală. Aspectul acesta a condus pe de o parte la o anumită risipire a operei în diverse publicaţii, iar pe de alta la slăbirea aspectului ei unitar. Se adaugă apoi dispariţia sa prematură, dictată de destinul implacabil.
La data decesului, încă două cărţi erau pregătite spre publicare: amplul studiu monografic “George Panu şi radicalismul său”, precum şi un roman foarte interesant inspirat din lumea târgoveţilor, “Cal de rege, cal de prinţ”.
Prima sa carte, “Salonul de voci inegale”, deşi a fost scrisă înainte de 1989, a apărut în volum abia pe 10 august 2000, de ziua naşterii autorului ( născut la 10 august 1950 şi decedat la 10 decembrie 2010!).
Romanul acesta, de referinţă, urmăreşte destrămarea unei familii şi situaţia tragică a câtorva destine individuale, aflate într-un context istoric aparte. Într-o viziune devastatoare, cartea se constituie într-un sever rechizitoriu la adresa regimului totalitar, pendulând pe zona unor practici înfiorătoare, specifice comunismului, de înjosire a fiinţei umane. O bătaie lugubră în podea, provocată de un baston la anumite intervale, răzbate ritmic, ca un laitmotiv, dintr-un salon straniu, fără identitate, insinuându-se printre voci inegale (şoptite sau stridente). Atmosferă gravă, sugerând că cineva veghează, că totul se află sub control, iar abaterile de orice fel vor fi fără milă şi prompt sancţionate, în manieră de grea inchiziţie.
Este primul roman apărut după revoluţie la Buzău, provenind din ceea ce s-a numit “literatură de sertar”. Scrisă cu talent şi obiectivitate, cartea aceasta, asupra căreia nu e momentul să insistăm, îşi propulsează autorul către primele trepte ale oricăror ierarhii valorice.
Acum, la un an de la dispariţia sa prematură, nu putem decât să îndreptăm un gând pios către cel care a fost şi va rămâne viu în amintirea noastră, prietenul George Vioreanu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!