Reîntoarcerea la glie, descoperită de tinerii din zona Bisoca-Săruleşti

*“Avem mulţi fermieri în vârstă, dar, din fericire, vin cei tineri din urmă”, susţine George Blidaru, coordonatorul Centrului Local APIA Beceni

*“Avem mulţi fermieri în vârstă, dar, din fericire, vin cei tineri din urmă”, susţine George Blidaru, coordonatorul Centrului Local APIA Beceni

         Chiar dacă au în evidenţe fermieri născuţi inclusiv în anii 1920 şi mulţi pensionari, funcţionarii Centrului Local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Beceni au constatat că în ultimii ani creşte şi interesul tinerilor pentru activităţile agricole.

         Potrivit datelor furnizate de George Blidaru, coordonatorul Centrului Local APIA Beceni, în prezent centrul are în evidenţe 4.888 de cereri primite de la micii fermieri (ferme sub 50 de hectare – n.r.) din comunele Beceni, Cernăteşti, Mânzăleşti, Bisoca, Vintilă Vodă, Lopătari, Săruleşti, Scorţoasa, Căneşti, Chiliile şi Săpoca, cei mai mulţi dintre solicitanţi fiind în vârstă. În schimb, în ultima perioadă, şeful Centrului Local APIA Beceni susţine că a observat că sunt şi tineri interesaţi să facă agricultură în locurile unde s-au născut, fie după ce şi-au pierdut locurile de muncă la oraş, fie după ce au constatat că activităţile agricole sunt subvenţionate de către stat şi Uniunea Europeană.

         “Iniţial am muncit la Direcţia Agricolă, apoi la APIA încă de la înfiinţare, aşa că i-am preluat pe agricultori cu necazurile şi cu bucuriile lor. Îi cunosc bine pe oamenii din zonă. La noi specifică este ponderea mare a populaţiei îmbătrânite. 70 la sută din fermieri au peste 60 de ani. Avem fermieri născuţi şi în 1920, în special din Bisoca, oameni care trebuie sprijiniţi atunci când îşi fac documentaţiile, pentru că oricine îşi dă seama că nu pot folosi calculatorul. Din fericire însă, vin cei tineri din urmă. Reîncepe orientarea tinerilor către agricultură. Sunt cei tineri, care vin să se intereseze despre deciziile de plată. Am avut cazuri de oameni la 40 de ani, care s-au mirat când au aflat că pot să ia ei exploataţia, că se pot face transferuri de exploataţie. Pe teren la Bisoca, foarte mulţi oameni ne-au întrebat de Măsura 112, instalarea tinerilor fermieri, aşa că eu chiar cred că se poate. Mai există şi categoria oamenilor care şi-au pierdut locurile de muncă la oraş, unde nu mai au ce face, şi au văzut că la ţară se pot creşte animale. Sunt chiar şi oameni care au locuri de muncă şi muncesc şi în agricultură, astfel încât să îşi completeze veniturile, aşa că toate aceste exemple vor atrage şi alţi tineri către agricultură”, ne-a declarat George Blidaru, coordonatorul Centrului Local APIA Beceni.

         În schimb, ca potenţiale obstacole pentru tinerii care vor să se dedice agriculturii, şeful Centrului Local APIA Beceni a enumerat lipsa documentelor de proprietate, greutăţile pe care aceştia le întâmpină în realizarea dezbaterilor succesorale, mai ales în cazurile în care unii membri ai familiei locuiesc în alte zone ale ţării sau au ajuns la muncă prin alte state.