O drăgălăşenie de câine fără stăpân, o corcitură de boxer cu pieptul multicolor şi cu ochi iradiind deopotrivă inteligenţă şi tristeţe bântuie[…]
O drăgălăşenie de câine fără stăpân, o corcitură de boxer cu pieptul multicolor şi cu ochi iradiind deopotrivă inteligenţă şi tristeţe bântuie colţul nostru de sat şi dă iama, zi de zi, printre găinile, raţele şi gâştele localnicilor. A poposit în Pogonele prin toamnă, împreună cu alţi semeni de-ai lui, aruncaţi din mers, spun martorii, din dubiţe înmatriculate în cine ştie ce judeţ şi pe numele cine ştie cărei celebre fundaţii de protecţie a animalelor. Nu este prima dată când se întâmplă aşa-ceva, am mai auzit de câini abandonaţi la marginea satului, însă acum s-a nimerit ca un astfel de patruped să ajungă şi în bătătura noastră. I-am zis „Bilă” şi ne-am luptat cu el aproape două luni de zile să-i cizelăm reflexele de câine al străzii, să-l integrăm „colectivului” celorlalţi doi câini pe care-i mai avem şi care circulă liberi prin curte. N-am reuşit cu niciun chip să-l dezbărăm măcar de năravul de a sări gardul, fiindcă să-l ţinem legat nici nu s-a mai pus problema după ce l-am găsit într-o dimineaţă aproape spânzurat cu lesa. I-am iertat mai multe decât ar fi putut să-i ierte cei mai neprefăcuţi iubitori de maidanezi, i-am găsit circumstanţe atenuante de fiecare dată, inclusiv după ce ne-a ucis, din instinct, nu de foame!, nouă două găini şi vecinilor două pisicuţe, despre care aceştia ne mai întreabă încă şi astăzi dacă nu cumva le-am văzut întâmplător. L-am alungat definitiv la rândul nostru, asumându-ne o povară afectivă imensă, când a început „să ne răsplătească”, ca pe nişte buni stăpâni ce credea el că-i suntem, aducându-ne în fiecare dimineaţă în pragul uşii cadavrele orătăniilor ucise peste noapte prin vecini. Nu s-a îndepărtat prea mult de casa noastră, tot prin vecini şi pe lângă cotineţele lor dă târcoale, cu singura diferenţă că de-acum păgubaşii, care-i ştiu povestea, se iau după el cu bolovani şi cu reteveie, blestemându-l pe numele ce i l-am dat noi.
În ceea ce ne priveşte, am eşuat până acum în toate demersurile de a afla cine-i responsabil de soarta tristă a acestui animal şi de inconfortul nostru sufletesc, fiindcă „Bilă” nu-i un câine al străzii neînsemnat: are crotal galben dreptunghiular cu numărul „36503”, dovadă că o instituţie sau fundaţie publică l-a preluat de pe stradă şi probabil că a şi primit bani pentru sterilizarea şi adăpostirea lui într-un padoc civilizat, cam 200 de euro în prima lună, conform mercurialelor „cuţu-cuţu”, ceea ce evident că nu s-a mai întâmplat. Toate fundaţiile pretins umanitare cărora ne-am adresat, ba şi ditamai instituţia ce se cheamă Poliţia Animalelor, toţi pretinşii iubitorii de animale care se bat zilele acestea cu pumnii în piept de grija câinilor străzii se află într-o complicitate perfectă şi tac ca mortul în păpuşoi când e vorba să ne răspundă punctual cine l-a crotalizat totuşi pe „Bilă” al nostru şi cum se face minunea că l-au abandonat tocmai la noi în sat. Ce afacere bănoasă poate fi câteodată, iată, şi dragostea faţă de animale!