Mai puţini bani de la UE

Suma atrasă din fondurile Uniunii Europene în luna noiembrie a fost de 277 milioane de lei, cu mult mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă[…]

Suma atrasă din fondurile Uniunii Europene în luna noiembrie a fost de 277 milioane de lei, cu mult mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când valoarea banilor europeni primiţi a fost de 596 milioane de lei.

      În primele 11 luni din acest an, suma atrasă a fost de peste 5 miliarde de lei, în creştere faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2010, când suma a fost de 3,6 miliarde de lei. În acest sens, la sfârşitul lunii trecute, rata de absorbţie a fost de 14,72 la sută, ceea ce înseamnă că, din totalul celor 82,8 miliarde de lei puse la dispoziţie de Uniunea Europeană în intervalul 2007-2013, am atras 13,08 miliarde de lei.

       În ceea ce priveşte programele operaţionale, PO Regional şi POS Dezvoltarea Resurselor Umane au rate de absorbţie de peste 20 la sută, în timp ce PO Transport are o rată de doar 3,09 la sută. Numărul total al proiectelor depuse este de 31.172, cu o valoare de 240 miliarde de lei, iar finanţarea acestora de către UE presupune 152 miliarde de lei, de două ori mai mult decât disponibilul. Dintre acestea 9.823 de proiecte au fost aprobate, iar 5.341 sunt în evaluare. Pentru anul 2012, Guvernul îşi propune atragerea a 6 miliarde de euro, dintre care 2,5 miliarde de euro fonduri pentru agricultură, iar 3,5 miliarde de euro fonduri de coeziune.