Asigurările, aliniate la UE

*Atât poliţele, cât şi despăgubirile se vor stabili între anumite limite pe care le va monitoriza Comisia de Supraveghere

*Atât poliţele, cât şi despăgubirile se vor stabili între anumite limite pe care le va monitoriza Comisia de Supraveghere

     Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a luat măsuri pentru a descuraja vânzările de poliţe RCA la "preţ de dumping". Astfel, începând cu anul 2012, anumite companii vor fi nevoite să îşi schimbe radical politica. Preţurile de dumping practicate de unele dintre societăţile de asigurări pe segmentul auto vor fi sancţionate de către CSA şi, în plus, legislaţia locală va fi adaptată la prevederile europene în ceea ce priveşte valorile maxime ale despăgubirilor pentru pagube materiale, vătămări corporale sau decese. Service-urile, unele aflate chiar în pragul falimentului din cauza întârzierilor cu care unii asiguratori plătesc daunele, vor avea mai mult de câştigat de pe urma acestor reglementări. Societăţile îşi vor mai putea permite întârzieri mari doar cu riscul de a plăti amenzi consistente. În acest sens,  după noile norme, fiecare zi de întârziere faţă de condiţiile stipulate în contractul de asigurare va fi penalizată cu 0,2 la sută din valoarea despăgubirii cuvenite.

         Un milion de euro, limita maximă a prejudiciului decretat

         Începând cu anul viitor, vor fi atinse limitele de despăgubire impuse la nivel european, astfel că pentru pagubele materiale produse în acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de un milion de euro, echivalentul în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului.

     În ceea ce priveşte vătămările corporale şi decesele, în aceleaşi condiţii, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de cinci milioane de euro. Deşi vor creşte calitatea serviciilor oferite, există posibilitatea ca aceste măsuri să ducă şi la scumpirea primei anuale pentru poliţe RCA, mai ales că, în ciuda creşterii daunelor plătite şi a scăderii încasărilor, unele companii au preferat să reducă an de an aceste preţuri, punând în pericol chiar stabilitatea pieţei.

         Valoarea primelor, în scădere

         Cu toate că, în condiţiile acestor modificări, asiguratorii ar fi îndreptăţiţi să crească şi preţurile, valoarea primelor încasate a scăzut constant în ultima perioadă şi la fel şi costurile, pentru a putea atrage clienţi. Asta, în condiţiile în care pe piaţă există companii care practică tarife cu până la 50 la sută mai mici decât media pe sistem. În perioada ianuarie-septembrie, prima medie s-a diminuat cu 24 de procente pe total sistem, în timp ce dauna medie a urcat cu opt procente. În prezent, costul mediu anual al unei poliţe RCA este de 472 de lei (120 euro). Cel mai ieftin RCA este cel de 83 de euro, iar cel mai scump 300 de euro. Însă, potrivit CSA, companiile care oferă cel mai ieftin RCA sunt, de obicei, şi cele mai reclamate în ceea ce priveşte întârzierile la plată.

     În ultimul timp, a crescut vânzarea de poliţe RCA, cu toate că piaţa este în scădere. În mediul online au fost efectuate peste 35.000 de astfel de poliţe în primele 11 luni din acest an, cu peste 85 la sută mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, valoarea totală a intermedierilor RCA (online şi offline) s-a majorat până la 12,5 milioane de lei, de la 12 milioane de lei. Totodată, scăderea pieţei RCA este generată de foarte mulţi factori, pornind de la o putere de cumpărare mai scăzută, ce a făcut ca mulţi conducători auto să renunţe la asigurările la preţuri medii.

     “Creşterea volumului de cumpărare a poliţelor online este normală, deoarece şoferii vor să economisească timp şi bani, dispunând şi de un oarecare confort. Probabil că la un moment dat vor fi doar poliţe emise electronic, care vor fi verificate la fel ca şi rovinietele pentru taxa de drum”, a declarat Norica Dumitrescu, broker de asigurări.

         Oferte de asigurări pe iPhone şi iPad

     Pentru atragerea clienţilor, tot mai multe dintre societăţile de asigurări încearcă să îşi facă ofertele cunoscute. Groupama, de exemplu, a realizat o aplicaţie pentru utilizatorii platformei IOS, respectiv telefoanele iPhone şi iPad, prin care potenţialii clienţi pot obţine mai rapid informaţii despre produse, companie şi reţeaua teritorială de agenţii şi service-uri cu program de constatare. Totodată, aplicaţia permite apelarea rapidă a serviciului „Alo” pentru avizarea daunelor auto sau solicitarea de informaţii. Aplicaţia este disponibilă în Appstore, atât pentru clienţi, cât şi pentru publicul larg, în general, în mod gratuit, cu posibilitatea de a se extinde în curând şi în cazul altor tipuri de smartphone-uri.

         Bonus-malus şi pentru persoanele juridice   

     Totodată, pentru poliţele emise începând cu data de 1 ianuarie 2012, sistemul bonus – malus se va aplica şi asiguraţilor persoane juridice. Modificările aduse reglementărilor cu privire la RCA, de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, au fost motivate de volumul de sesizări şi reclamaţii legate de plata despăgubirilor pe segmentul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto. În acest sens, noile modificări vizează obţinerea unui nivel optim de protecţie a asiguraţilor şi păgubiţilor, prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de asiguratori.

     După noile reglementări, autorizarea pentru vânzarea poliţei RCA a devenit permanentă, companiile de asigurări nemaifiind obligate să depună la sfârşitul fiecărui an documentaţia necesară avizării. Cu toate acestea, societăţile de asigurări au obligaţia de a respecta în mod permanent condiţiile prevăzute pentru autorizare.

     “Nu cred că prin aceste noi modificări societăţile de asigurări vor întâmpina dificultăţi în desfăşurarea activităţii lor, ci există posibilitatea ca acestea să devină mai serioase, deoarece vor fi nevoite să respecte norma impusă. Aceste modificări sunt în folosul persoanei asigurate, dar cred că şi în folosul asiguratorului. Probabil că ele au apărut ca urmare a reclamaţiilor primite de la clienţi, a plângerilor acestora, deoarece se aştepta chiar şi un an pentru plata despăgubirilor. Dacă vor fi respectate noile reguli, asiguratorii vor fi şi ei mai credibili în faţa clienţilor, şi astfel le poate creşte cotaţia pe piaţă şi portofoliul de persoane asigurate”, a mai precizat Norica Dumitrescu.