Buzoienii au reclamat primăriile şi Casa de Pensii la Avocatul Poporului

* De anul viitor, reprezentanţii instituţiei se vor deplasa lunar în judeţ şi vor acorda audienţe atât în municipiu, cât şi în alte localităţi

* De anul viitor, reprezentanţii instituţiei se vor deplasa lunar în judeţ şi vor acorda audienţe atât în municipiu, cât şi în alte localităţi

            În cursul zilei de ieri, Ioana Enache, expert coordonator în cadrul Biroului Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului, s-a aflat la Buzău, unde a acordat audienţe tuturor cetăţenilor ce au dorit să se adreseze instituţiei, fie pentru consiliere, fie nemulţumiţi de relaţia pe care au avut-o cu unele instituţii ale Statului.

            Audienţele au fost acordate la sediul Prefecturii, 14 buzoieni prezentându-se ieri în faţa reprezentantului Avocatului Poporului pentru a-şi spune păsurile.

            După cum ne-a declarat Ioana Enache, prezenţa reprezentanţilor instituţiei la Buzău s-a datorat faptului că în ultima vreme s-a constatat o scădere a numărului de audienţe şi de petiţii venite din partea buzoienilor. Aceasta, pentru că cel mai apropiat birou al Avocatului Poporului este la Ploieşti şi puţini sunt cei care fac un drum până acolo pentru a merge în audienţă. Anul trecut, doar 29 de buzoieni s-au prezentat în audienţă la Biroul Teritorial Ploieşti, 20 au făcut sesizări telefonice, iar 28 au înaintat petiţii, în timp ce în 2011 au fost primite 33 de apeluri telefonice, acordate 19 audienţe şi primite 11 petiţii de la buzoieni.

            „De când nu ne-am mai deplasat prin judeţe, am constatat o scădere a numărului de cetăţeni buzoieni care au venit în audienţă, precum şi a petiţiilor venite prin poştă din partea acestora. Oamenii nu au bani sau nu sunt dispuşi să bată drumul până la Ploieşti şi de aceea am decis să reluăm deplasările în teritoriu. În Buzău intenţionăm să mergem şi în alte localităţi, iar anul viitor dorim ca o dată pe lună să acordăm audienţe în municipiul Buzău”, a declarat Ioana Enache.

            Referitor la problemele cu care s-au prezent în audienţă buzoienii, reprezentanta Avocatului Poprului ne-a declarat că aceştia s-au plâns de tergiversarea recalculării pensiilor, întârzierea unor termene de retrocedare, refuzul unor instituţii de a primi anumite cereri etc. De asemenea, s-au prezentat şi oameni nemulţumiţi de unele decizii ale instanţelor judecătoreşti, astfel de probleme neintrând însă în competenţa Avocatului Poporului.