Cu ocazia unei călătorii peste graniţă, Ilie Petcu şi-a făcut rost de un pistol cu gaze de calibrul 9 milimetri, armă pe care şi-a achiziţionat-o fără[…]
Cu ocazia unei călătorii peste graniţă, Ilie Petcu şi-a făcut rost de un pistol cu gaze de calibrul 9 milimetri, armă pe care şi-a achiziţionat-o fără a se gândi că are nevoie de un permis special în acest sens. La întoarcere, a ascuns pistolul în bagaje şi nu l-a declarat la vamă, reuşind astfel să-l introducă ilegal în ţară şi începând să se laude pe la cunoscuţi că şi-a luat armă. Vestea a ajuns însă şi la urechile poliţiştilor, care i-au făcut o vizită şi au descoperit astfel arma neletală pe care omul o deţinea fără autorizaţie. Pistolul a fost confiscat, iar pe numele posesorului a fost întocmit dosar penal pentru trafic ilicit şi deţinere fără permis de armă neletală supusă autorizării.