Balastarea drumurilor, prioritate în 2012

* Tot anul viitor vor fi făcute investiţii de modernizare a Dispensarului Medical şi a Şcolii Chiliile

* Tot anul viitor vor fi făcute investiţii de modernizare a Dispensarului Medical şi a Şcolii Chiliile  

            Una dintre priorităţile aleşilor locali din comuna Chiliile pentru anul 2012 o reprezintă balastarea drumurilor comunale şi săteşti, primarul Sorin Zaman propunându-şi alocarea sumei de 150.000 lei (1,5 miliarde lei vechi).

           În acest an, potrivit datelor furnizate de edilul din Chiliile, pentru balastarea căilor de acces din comună şi regularizarea pârâului Sărăţel a fost alocată suma de 60.000 lei (600 milioane de lei vechi), fiind necesară continuarea lucrărilor. “Anul acesta s-au impus lucrări de regularizare a pârâului Sărăţel, pe tronsonul Sicari – Trestioara – Şuchea, deoarece au fost două ploi puternice şi apele au rupt drumul de pe albia acestui pârâu. În 2012 o să ne concentrăm eforturile financiare pentru reabilitarea drumurilor, deoarece căile de acces sunt foarte importante pentru oameni”, ne-a declarat primarul Sorin Zaman.

              În momentul de faţă, un alt obiectiv de investiţii pentru aleşii locali din  Chiliile îl reprezintă reabilitarea dispensarului medical, alesul local explicând că este nevoie de schimbarea acoperişului, izolarea termică a clădirii şi trecerea la încălzirea centrală a acestui obiectiv. Tot din bugetul local, o altă investiţie aflată pe lista de priorităţi este achiziţionarea unei centrale termice pentru trecerea la încălzirea centrală a Şcolii Chiliile, astfel încât elevii din localitate să beneficieze de condiţii cât mai bune de studii.