Topul investiţiilor guvernamentale în perioada 2009-2011

* Cea mai importantă investiţie este blocul ANL din Nehoiu, în valoare de 3,7 milioane lei

* Cea mai importantă investiţie este blocul ANL din Nehoiu, în valoare de 3,7 milioane lei

Guvernul a publicat pe site-ul său Programul de investiţii din fonduri publice, care conţine liste cu toate investiţiile finalizate în perioada 2009-2011, dar şi cu cele aflate în derulare. Investiţiile sunt detaliate pe fiecare minister în parte. “Plătiţi lunar impozite şi taxe. Aflaţi unde sunt investiţi banii dumneavoastră!”, aşa justifică Executivul decizia de a publica listele cu investiţiile printr-un document de 137 de pagini, din care se poate constata, printre altele, faptul că peste 900 de milioane de lei (9.000 miliarde lei vechi) s-au cheltuit în perioada 2009-2011 pe săli de sport, patinoare şi bazine de înot. “Cheltuielile cu investiţiile vor avea cea mai mare creştere, pentru a stimula relansarea economică, la 38,1 miliarde lei în anul 2012, de la 36,1 miliarde lei în anul 2011, faţă de 32,6 miliarde lei în anul 2008, an cu vârf de creştere economică. România este prima ţară din Uniunea Europeană, urmată de Polonia, cu cea mai mare pondere a investiţiilor publice în Produsul Intern Brut în anul 2010, de 5,8%, respectiv 5,6% din PIB, conform datelor oficiale ale Eurostat, din noiembrie 2011”, precizează Guvernul.

La capitolul investiţii finalizate, judeţul Buzău a beneficiat de o sumă de 5.219.170,26 lei, pentru un număr de cinci obiective finalizate în intervalul 2009-2011. De asemenea, în patru localităţi buzoiene au fost finalizate tot atâtea obiective incluse în diverse programe ale unor ministere, programe însumând 870.479.515 lei.

Cea mai mare investiţie „individuală” de care a beneficiat judeţul Buzău este construirea blocului ANL din Nehoiu, obiectiv în valoare de 3.702.374,26 lei. Conform primarului Alexandru Corcodel, acest bloc, P+4, având un număr de 20 apartamente, cu una, două şi trei camere, a fost dat în folosinţă cu nicio lună în urmă, respectiv pe 24 noiembrie 2011. Urmează o lucrare a Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, respectiv ameliorarea unui perimetru cu destinaţie agricolă în zona Slănic-Aldeni-Cernăteşti, a cărei valoare se ridică la 737.427 lei. Pe locul al treilea se află o investiţie a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, privind combaterea eroziunii solului în Bazinul Hidrografic Câlnău, în valoare de 491.042 lei.

Nr.

Denumirea

Ministerul

Localitatea

Suma

1.

Bloc ANL Nehoiu, Str. 1 Decembrie 1918

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe

Nehoiu

3.702.374,26 lei

2.

Ameliorare perimetru cu destinaţie agricolă

Slănic-Aldeni-Cernăteşti

Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare

Aldeni

737.427 lei

3.

Completări lucrări combaterea eroziunii solului în Bazinul Hidrografic Câlnău, perimetrul IV Valea Pruneni

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Câlnău

491.042 lei

4.

Creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe conform OUG 18/2009

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Buzău

233.514 lei

5.

Programul naţional de sprijinire a construirii de locuinţe proprietate personală

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, subvenţii acordate prin Direcţia Generală Lucrări Publice

Merei

54.813 lei

            De asemenea, la acelaşi capitol al lucrărilor de investiţii finalizate, raportul Guvernului include trei săli de sport din Cislău, Padina şi Tisău, la care se adaugă construirea unui pilastru (ornament) la Oficiul  de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Nr.

Denumirea

Ministerul

Localitatea

Suma totală ţară

1.

Construcţie săli de sport în anul 2009 – 146 localităţi

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii

Cislău

381.503.218

lei

2.

Construcţie săli de sport în anul 2010 – 88 localităţi

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii

Padina

320.929.872

lei

3.

Construcţie săli de sport în anul 2011 – 52 localităţi

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii

Tisău

167.979.425

lei

4.

Construcţie pilastru – 10 localităţi

Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

Buzău

67.000 lei