* Dosarul în care deputatul buzoian este acuzat de un prejudiciu de 20 miliarde lei vechi şi un “profit” de 32,5 miliarde lei vechi a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
* Dosarul în care deputatul buzoian este acuzat de un prejudiciu de 20 miliarde lei vechi şi un “profit” de 32,5 miliarde lei vechi a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Preşedintele executiv al organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat, deputatul Marian Ghiveciu, susţine că a aflat de la televizor că a fost trimis în judecată de procurorii anti-corupţie şi-i acuză pe aceştia că, timp de trei ani şi jumătate, au refuzat să ia în considerare dovezile pe care el le-a adus în apărarea sa. Ghiveciu cataloghează drept o “făcătură mizerabilă” întregul dosar în care este acuzat de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor personale, în urma căreia, conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prejudiciul produs în dauna unor părţi vătămate s-ar ridica la aproape două milioane lei (20 miliarde lei vechi), iar avantajul patrimonial obţinut de către deputatul Marian Ghiveciu s-ar ridica la 3,25 milioane lei (32,5 miliarde lei vechi).
Ce spune DNA?
Dosarul în care deputatul PSD de Buzău Marian Ghiveciu a fost trimis în judecată de procurorii DNA sub acuzaţia de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor personale având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, în formă calificată, este vechi de trei ani şi jumătate şi se referă la o presupusă “inginerie” cu terenuri pe raza comunei Merei. În acelaşi dosar, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Nicolae Costache, fost director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău şi membru în Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, în formă calificată) şi Dumitru Borcan, şef al Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei Merei şi membru în Comisia Locală Merei pentru aplicarea legilor fondului funciar (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, în formă calificată, şi fals material în înscrisuri oficiale, comisă în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu).
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2005-2006, la instigarea lui Marian Ghiveciu, Dumitru Borcan şi Costache Nicolae, “profitând de funcţiile deţinute şi prin încălcarea atribuţiilor de serviciu”, ar fi contribuit la eliberarea în mod nelegal a două titluri de proprietate pentru terenuri în zone cu potenţial imobiliar, datorită vecinătăţii cu drumul european, în favoarea unor persoane care nu erau îndreptăţite să primească acele titluri de proprietate. În acest scop, inculpatul Dumitru Borcan ar fi falsificat mai multe înscrisuri oficiale, emise de Primăria Merei şi înregistrate la OCPI Buzău. Ulterior, aceste terenuri au fost cumpărate de Marian Ghiveciu de la persoanele care au obţinut titlurile în modalitatea descrisă. Persoanele care deţineau titluri de proprietate pentru terenurile respective, emise anterior în mod legal, au fost prejudiciate cu suma totală de 1.956.010 lei. Totodată, avantajul patrimonial realizat în modalitate descrisă este de 3.247.945 lei, reprezentând valoarea reală a terenurilor obţinute în baza actelor de proprietate emise nelegal şi cumpărate de Marian Ghiveciu. În vederea recuperării prejudiciului cauzat şi confiscării speciale a avantajului patrimonial obţinut, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând celor trei inculpaţi, iar dosarul a fost înaintat spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ghiveciu: “O făcătură mizerabilă”
De partea cealaltă, deputatul Marian Ghiveciu a susţinut, la ultima conferinţă de presă a PSD Buzău, că a aflat de la televizor că a fost trimis în judecată, dar şi că aştepta demult ca acest dosar să ajungă în instanţă. El a afirmat că, în cei trei ani şi jumătate de când datează acest dosar, nu a fost chemat la audieri decât de patru ori, dar şi că procurorii DNA i-au refuzat dreptul la apărare, refuzându-i mai multe probe.
„De fiecare dată când am fost audiat, am cerut să fiu confruntat cu celelalte persoane implicate în dosar. Niciodată nu mi s-au admis documente oficiale, studii pedologice, ştiinţifice şi DNA-ul nu a ţinut cont de actele pe care le-am depus. Tot dosarul se bazează pe o evaluare a unui teren care este aflat în plin câmp şi nu în apropierea drumurilor europene, teren care este evaluat la 500.000 de euro hectarul”, a spus deputatul Marian Ghiveciu. El a mai afirmat că nu vrea să se disculpe şi că lasă Justiţia să se pronunţe în legătură cu vinovăţia sau nevinovăţia sa, acreditând, totuşi, ideea că dosarul instrumentat de procurorii DNA este “o făcătură mizerabilă”.