După ce în noiembrie a lansat cel mai recent volum la Siriu, în locurile copilăriei sale, Dan Puric se întoarce în această lună la Buzău.
După ce în noiembrie a lansat cel mai recent volum la Siriu, în locurile copilăriei sale, Dan Puric se întoarce în această lună la Buzău. Marele artist va fi prezent pe 16 ianuarie, la ora 11.00, în aula Bibliotecii Judeţene pentru a prezenta cartea „Fii demn!”.
Este vorba despre un volum structurat în şase capitole, scris la persoana întâi, în care descoperim multe întâmplări legate de copilăria lui Dan Puric petrecută la Nehoiu. Este confesiunea unui om care se bucură de fiecare răsărit de soare şi care, cu sensibilitate, dar şi cu luciditate, redescoperă, pentru sine, dar şi pentru cititori, reperele necesare oricărui român: mama, pământul şi martirii neamului.
Prezenţa artistului care a impresionat publicul cu evoluţiile sale de pe marile scene ale lumii ajunge la Biblioteca Judeţeană la invitaţia directorului Sorin Burlacu cu care s-a întâlnit întâmplător tot în locurile copilăriei. „Ne-am întâlnit la Siriu, unde îşi petrecea vacanţa, la pescuit şi colindând munţii. Ne-am împrietenit şi i-am lansat o invitaţie de a veni la bibliotecă. Mi-a spus că vine cu mare plăcere când va termina cartea. Am tot ţinut legătura de atunci la telefon şi acum s-a ivit prilejul”, a declarat directorul Bibliotecii Judeţene, Sorin Burlacu.
„La Buzău am avut o copilărie fantastică”
„Mi-am dat seama că amintirile cele mai puternice nu sunt alea pe care ţi le aminteşti tu, ci care îşi aduc ele aminte de tine. Vin dintr-o dată şi îţi deschid ochii. Dacă în Bucureşti plouă şi trec pe lângă un copac, îmi aduc aminte de toate dealurile pe care le-am umblat la Nehoiu. Aici, la Buzău, la Nehoiu, am avut o copilărie fantastică şi cred că Dumnezeu mi-a făcut un cadou să fiu într-un anumit fel. Îţi dau un exemplu. Cred că aveam vreo cinci ani când m-am dus cu o capră pe câmp şi am învăţat tot ce înseamnă viaţă. Adică, se uita foarte atent la un fir de iarbă. Mirosea un fluture, se uita la cer şi eu, cu ocazia asta, învăţam tot. Priveam cerul altfel şi parcă atunci am aflat că Dumnezeu mă iubeşte”, a declarat Dan Puric după lansarea de la Siriu.
Buzoianul supranumit „marele mut” este o personalitate marcantă a culturii româneşti contemporane, impunându-se nu doar ca actor şi regizor de excepţie, ci şi ca om al cetăţii, ca român, ca intelectual. Actorul şi regizorul Dan Puric este inventatorul unui limbaj unic de comunicare teatrală, creat prin alăturarea unor forme spectaculare diferite: pantomimă clasică şi comportamentală, dans popular românesc, rusesc, step, tango, flamenco, balet, dans contemporan, arte marţiale, pe care le foloseşte ca vehicul de trasmitere a unor idei, trăiri, sentimente, dând spectacolului o formă originală, o viziune regizorală nouă, care se adresesază unei categorii largi de public.