Mike’s School of Dance caută dansatori

Buzoienii pasionaţi de dans au ocazia să se înscrie în una dintre trupele de la Mike’s School of Dance.

Buzoienii pasionaţi de dans au ocazia să se înscrie în una dintre trupele de la Mike’s School of Dance. Cunoscuta şcoală de dans, celebră pentru acţiunile desfăşurate în public, caută noi membri pentru trupa X-ite.

            „Nu există limită de vârstă. Trebuie doar să îţi placă să dansezi indiferent de genul muzical. Preselecţia va avea loc undeva spre sfârşitul lunii. Suntem interesaţi de noi membri, pentru că vrem să participăm la două concursuri de dans pentru care avem nevoie de o trupă mai numeroasă. De asemenea, luăm în calcul că din vară cei care sunt clasa a XII-a vor pleca la Bucureşti şi trebuie să găsim înlocuitori”, a declarat şeful şcolii de dans, Mihai Rotaru.

            În momentul de faţă, trupa X-ite este formată din opt membri, trei băieţi şi cinci fete, cel mai tânăr component având 11 ani. În cadrul preselecţiei, concurenţii vor avea două probe: una de freestyle şi una pe parcursul căreia vor trebui să redea o coregrafie. Din juriu vor face parte alături de Mihai Rotaru alţi membrii ai şcolii de dans, precum Mircea Vlad, Elena Ursu, Florina Croitoru, Corina Platon, Lavinia Marcu sau Ruxandra Burlacu. Cei interesaţi sunt rugaţi să urmărească anunţurile postate pe adresa de Facebook de la Mike’s School of Dance.