Bucovinean de origine, „adoptat” de FERMIT şi de râmniceni din 1970, de când a venit aici ca tânăr inginer, căsătorit cu Adina, fiică a locului[…]
Bucovinean de origine, „adoptat” de FERMIT şi de râmniceni din 1970, de când a venit aici ca tânăr inginer, căsătorit cu Adina, fiică a locului, a reuşit să treacă cu bine printre furcile caudine ale comunismului, dar a prins iute cum stau lucrurile în economia de piaţă capitalistă şi a reuşit, după privatizarea din 1995, să facă din fosta Fabrică de Garnituri de Frână şi Etanşare înfiinţată în 1969, una dintre cele mai moderne şi mai profitabile societăţi de profil din Europa de Est. Începând cu 2003, la FERMIT a pus în funcţiune un program continuu de investiţii în utilaje şi instalaţii performante, astfel că a ajuns la un venit de peste 23 de milioane de lei la sfârşitul anului abia încheiat. Pentru a înţelege cum se menţine în topul managerilor de succes, chiar şi în anii crizei economice, am realizat un interviu cu „vârful de lance din economia râmniceană”, aşa cum este considerat inginerul Traian Pândaru.
Reporter: Cum apreciaţi anul 2011 pentru afacerea pe care o reprezentaţi?
Traian Pândaru: Dacă în anul 2010 am înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 16 la sută faţă de anul 2009, în anul 2011, cifra de afaceri realizată a crescut cu aproximativ 1 la sută faţă de cifra de afaceri a anului 2010, iar faţă de prognoza din Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, s-a realizat sută la sută.
Rep: Care sunt cel mai important „plus” şi cel mai marcant „minus” pe care le-aţi reţinut în agendă?
T.P.: Integrarea în rândul furnizorilor de piese de schimb de origine a proiectului „MOTRIO”, coordonat de Renault – Dacia Piteşti, poate fi considerat cel mai important „plus” pe care l-am înregistrat în ultimul an. Acest proiect constă în aprovizionarea tuturor reprezentanţelor service Renault – Dacia.
„Minusul” anului 2011 a constat în reducerea vânzărilor de piese de schimb pentru autoturismele Dacia cuprinse în programul „Rabla”.
Rep.: Care a fost strategia realizării profitului în anul abia încheiat şi în ce măsură aţi atins parametrii proiectaţi?
T.P.: Profitul realizat în anul 2011 s-a situat la nivelul prevederilor din B.V.C., prin monitorizarea permanentă a tuturor costurilor de producţie. Nimic nu s-a decis, nu s-a livrat şi nu s-a fabricat la întâmplare. Permanent s-a urmărit creşterea productivităţii, reducerea costurilor, păstrarea clienţilor din portofoliu şi cucerirea de noi pieţe de desfacere.
Rep.: Dacă şi în ce măsură consideraţi că faceţi faţă noii economii, caracterizată prin rapiditate în decizie, performanţă în execuţie şi precizie în acţiune?
T.P.: FERMIT este furnizor de produse şi servicii de mare securitate. Având în vedere profilul de activitate, precum şi concurenţa din piaţa pieselor auto, am urmărit performanţa în execuţie şi obţinerea unor produse de înaltă calitate la un preţ competitiv. Politica în domeniul calităţii firmei este concentrată pe focalizarea pe client, urmărirea satisfacerii clienţilor prin furnizarea de produse şi servicii conforme cu cerinţele acestora, cu reglementările în vigoare, la termenele şi preţurile convenite.
Rep.: Câtă importanţă acordaţi dictonului că „dacă ţi-a venit o idee, poti să fii sigur că o mai au încă zece pe lângă tine”?
T.P.: Politica societăţii FERMIT este de a asimila şi omologa plăcuţe şi segmenţi de frână pentru noile tipuri de autovehicule, tractoare şi produse industriale necesare actualei industrii româneşti, dar şi pentru export. Folosind tehnologii specifice fabricaţiei FERMIT, ne-am preocupat în permanenţă ca ceea ce facem să fie de înaltă performanţă, copetitivitate şi profitabilitate, iar clienţii actuali să reprezinte nu numai clienţi pe care ne putem baza în perspectivă, ci şi o carte de vizită cu care să <câştigăm> noi parteneri de afaceri.
Rep.: În ce măsură apreciaţi că în afaceri este important să nu îti ascunzi eşecurile, ci să ţi le asumi şi să înveţi din ele?
T.P.: Un eşec pe care mi-l asum este acela de a nu finaliza omologarea din materiale compozite a frânei disc pentru vagoanele de călători, de 175 cmp/35 mm, şi saboţilor de frână pentru vagoane şi locomotive. Sigur că îmi asum eşecurile şi încerc să învăţ cât mai mult din ele, astfel că această temă este prioritară în strategia FERMIT, încercăm să coloborăm şi cu alte firme de profil din UE privind cercetarea şi realizarea acestor produse, iar anul acesta sperăm să putem nota la capitolul <realizări> acest deziderat.
Rep. : Gânduri pentru 2012…
T.P.: În ultimii ani, SC FERMIT SA a reuşit, prin eforturi considerabile, să-şi creeze un portofoliu stabil de clienţi interni. Consolidându-se relaţia cu aceştia (Automobile Dacia SA – Renault Group, Roman SA Braşov, OMV PETROM etc.), aceasta obligă la creşterea volumului de fabricaţie, cu costuri de fabricaţie cât mai atrăgătoare şi calitate net superioară. Pentru susţinerea acestor cerinţe devine absolut obligatorie creşterea volumului de investiţii în tehnică şi tehnologie de ultimă generaţie.
În acest context, creşterea competitivităţii societăţii, dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie, asigurarea unui grad mai mare de adaptabilitate şi flexibilitate la cerinţele clienţilor şi pentru a putea face faţă rigorilor şi competiţiei pe piaţă, sunt condiţii obligatorii pentru menţinerea, extinderea şi consolidarea poziţiei pe segmentele de piaţă câştigate în ultimii ani.
Rep. : Ce acţiuni, concrete, aveţi în vedere?
T.P.: Pentru realizarea dezideratelor menţionate, conducerea firmei a stabilit să acţioneze ferm pentru integrarea efectivă în UE, sub toate aspectele (conceptual, uman, tehnic). Accesarea de fonduri europene pentru transfer tehnologic, realizarea de investiţii în tehnologii curate şi de protecţie a mediului, finanţarea unor proiecte complexe de cercetare şi de realizare a unor produse cu valoare adaugată ridicată sunt, de asemenea, deziderate pe care ne vom strădui să le atingem. Modernizarea capacităţilor de producţie, hale, dotări, procese de fabricaţie la nivelul celor mai moderne tehnologii europene, dezvoltarea fabricaţiei şi extinderea gamei de produse, mărirea productivităţii într-un ritm accelerat, investiţie în generaţia tânără reprezintă obiective pe care vom face orice efort pentru a le atinge.
Rep.: Ce înseamnă fondurile europene pentru afacerea pe care o coordonaţi?
T.P.: S-a întocmit şi depus deja proiectul ”Modernizarea fluxurilor şi proceselor tehnologice de fabricaţie ale SC FERMIT SA în scopul creşterii competitivităţii pe piaţă şi dezvoltarea viitoare a întreprinderii”, pentru obţinerea de fonduri nerambursabile în cadrul POS CCE , în valoare totală de 14.513.652 lei. Pentru anul 2012, avem în vedere implementarea proiectului privind modernizarea sistemului informatic actual, în valoare de peste 150.000 euro, precum şi punerea în aplicare a măsurilor de reducere a costurilor energetice cu aproximativ 34 la sută, măsuri rezultate ca urmare a efectuării auditului energetic realizat cu S.C. “Servelect” Cluj în anul 2011.