Lucrare despre monumentele istorice, editată de Direcţia pentru Cultură

Monumentele istorice buzoiene vor fi incluse într-o lucrare realizată anul acesta de către Direcţia Judeţeană de Cultură.

Monumentele istorice buzoiene vor fi incluse într-o lucrare realizată anul acesta de către Direcţia Judeţeană de Cultură. Este vorba despre reeditarea unei publicaţii care a văzut lumina tiparului în 2005 şi a avut mare succes atât în rândul reprezentanţilor instituţiilor, cât şi printre buzoienii de rând.

            „Am luat această decizie, pentru că cele 100 de exemplare care au văzut lumina tiparului acum 7 ani s-au epuizat rapid; nici noi nu mai avem decât unul. Anul acesta vom apela la resurse extrabugetare pentru a reedita acest volum”, a declarat Ionel Stănuţă, consilier al Direcţiei pentru Cultură Buzău.

            Lucrarea va prezenta aproximativ 400 de monumente, însoţite de poze şi informaţii succinte în limba română şi alte două limbi de circulaţie internaţională. Este foarte posibil ca Ansamblul Arhiepiscopal, Ansamblul Mănăstirii Ciolanu sau Ansamblul rupestru Aluniş-Bozioru să se bucure de o atenţie deosebită. În ceea ce priveşte monumentele, vor fi folosite fotografii exterioare, detalii şi imagini din interior.