A crescut rezerva BNR

În luna decembrie, rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau la nivelul de 33,193 miliarde de euro, în creştere cu aproximativ[…]

În luna decembrie, rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau la nivelul de 33,193 miliarde de euro, în creştere cu aproximativ 1,45 de miliarde comparativ cu luna anterioară. Intrările în valută din ultima lună din an la BNR au cumulat 1,99 miliarde euro, reprezentând alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, venituri din administrarea rezervelor internaţionale. Ieşirile de valută de la BNR au cumulat 545 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută. Totodată, rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4.058 milioane euro. La data de 31 decembrie 2011, rezervele internaţionale ale României au fost de 37.251 milioane euro, comparativ cu luna precedentă, când acestea înregistrau 36.020 milioane euro.

     Plăţile scadente în această lună în contul datoriei publice denominate în valută însumează 142 milioane euro.