* Ştefan Miloş, preşedintele HM Buzău, are gânduri mari, dacă bugetul echipei se va tripla
* Ştefan Miloş, preşedintele HM Buzău, are gânduri mari, dacă bugetul echipei se va tripla
Ştefan Miloş, preşedintele echipei locale de handbal feminin, îşi doreşte revenirea în primul eşalon. Miloş a declarat în exclusivitate pentru cotidianul Opinia că obiectivul HM Buzău pentru noul sezon va fi promovarea în Liga Naţională, dacă bugetul alocat sportului în 2012 se va tripla. “Îmi doresc din tot sufletul ca ceea ce am citit în ziarul dumneavoastră (n.r. declaraţia ediului Constantin Boşcodeală, potrivit căreia va solicita Consiliului Local triplarea sumei alocate sportului buzoian în 2012) să se şi concretizeze. Vă spun cu mâna pe inimă că atacăm promovarea în Liga Naţională dacă propunerea domnului primar va fi acceptată. Ar însemna enorm pentru noi. Gândiţi-vă că noi primim 3 miliarde de lei vechi pe an. Aprobarea acestui demers ar însemna ca să primim 9 miliarde, sumă care ar reprezenta un ajutor nesperat de mare”, a precizat oficialul buzoian. Nu la fel de optimişti sunt şi suporterii formaţiei buzoiene. Adrian R., un împătimit al sportului cu mingea mică, ne-a declarat: “În situaţia actuală a sportului buzoian, promovarea în Liga Naţională ar arăta că încă mai avem demnitate şi ambiţia de a reveni printre cei mai buni. La nivelul de echipe, sportul buzoian este la pământ. Avem nevoie de acest obiectiv pentru a demonstra că încă contăm. Sper doar să nu fie promisiuni electorale, menite să agite apele şi să dea o falsă speranţă la mai bine”.
“Revenirea lui Romeo Ilie înseamnă resuscitarea echipei”
Romeo Ilie, fostul antrenor al formaţiei buzoiene pe vremea când aceasta evolua în primul eşalon al handbalului românesc, a revenit în postura de “principal” la echipa locală. Ştefan Miloş, preşedintele formaţiei buzoiene, are numai cuvinte de laudă la adresa actualului tehnician: “Revenirea lui Ilie reprezintă foarte mult pentru noi, mai ales că nu stăteam deloc bine la capitolul condiţie fizică, aspect la care lucrăm din greu acum. Pot spune că fetele efectuează câte două antrenamente pe zi şi sunt cele mai intense şedinţe de pregătire din ultimii cinci ani. La aceste condiţii, handbalistele reacţionează surprinzător de bine. Le-a revenit zâmbetul şi dorinţa de a juca. În Divizia Naţională, fazele tehnico-tactice nu sunt primordiale, în general cine e mai pregătit fizic şi rămâne în picioare 60 de minute câştigă jocul”.
Banii sunt la zi
Preşedintele HM Buzău ne-a declarat că, pentru prima dată în ultimii ani, handbalistele sunt cu banii la zi: “Mă bucur nespus de mult să vă dau această veste, şi anume că nu avem nicio restanţă. Primele şi ratele contractuale sunt la zi. Acesta a fost unul dintre obiectivele noastre, pe care l-am şi îndeplinit”. În perioada de iarnă, echipa locală de handbal a pierdut o singură jucătoare. Radu Isabela a cerut “dezlegarea” din partea grupării buzoiene, în speranţa că îşi va găsi loc la altă echipă. Şcoala nr. 181 Bucureşti este numele uneia dintre formaţiile la care micuţa handbalistă speră să ajungă. În prezent, ea se pregăteşte alături de componentele formaţiei din Buzău.