* Două adolescente rebele au ajuns să fie date în urmărire naţională, după ce au ieşit pe poarta Centrului de Plasament Beceni şi au dispărut fără urmă
* Două adolescente rebele au ajuns să fie date în urmărire naţională, după ce au ieşit pe poarta Centrului de Plasament Beceni şi au dispărut fără urmă
Anul a început cu emoţii pentru lucrătorii de la Protecţia Copilului, în special pentru angajaţii Centrului Rezidenţial pentru Recuperarea şi Reabilitarea Copilului cu Tulburări de Comportament de la Beceni, care în data de 2 ianuarie au constatat lipsa a trei minore care erau internate în centru.
Profitând de faptul că nu beneficiază de un regim strict şi li se permite să iasă pe poartă şi să meargă la magazinul din vecinătate, cele trei fete au decis să-şi ia lumea în cap şi să plănuiască o evadare. Cu ocazia Sărbătorilor, fuseseră lăsate în familii şi abia se întorseseră în centrul de la Beceni, venindu-le imediat dorul de ducă.
Nu au spus nimănui ce au de gând, nici nu au dat de bănuit că vor să plece, dispărând subit în cursul zilei de 2 ianuarie. În ziua respectivă, după cum a declarat Roxana Kovacs, purtător de cuvânt în cadrul DGASPC, fetele au ieşit de mai multe ori din clădirea centrului, pretextând fie că merg până la poartă, fie că se duc la magazinul din apropiere. Nu erau îmbrăcate “de stradă“ şi erau încălţate în papuci, nedând astfel nimănui de bănuit.
La un moment dat, au ieşit pe poartă şi au întârziat mai mult decât ar fi fost normal, constatându-se ulterior că nu trecuseră pe la magazin şi că plecaseră împreună cu un cunoscut care le aşteptase în stradă.
La 10 minute după dispariţia lor s-a dat alarma, a fost anunţată Poliţia şi s-au demarat activităţile de căutare. La câteva ore, una dintre cele trei fete dispărute s-a întors singură, spunând că nu ştie unde erau celelalte două colege ale sale, pentru că se despărţiseră. Pentru că fetele de 14 şi 16 ani erau de negăsit, au fost date în urmărire generală, căutările fiind extinse la nivelul întregii ţări.
În acest timp, cele două fete au ajuns la Buzău, unde au rămas până a doua zi cu un cunoscut, acelaşi care le aşteptase la plecarea din centru, apoi au plecat la Braşov, acolo unde acesta avea un apartament. Nu au dat nimănui niciun semn şi abia după trei zile de la dispariţie au fost găsite de poliţişti în apartamentul din Braşov şi aduse înapoi în centrul de la Beceni. S-a stabilit că nu fuseseră supuse niciunei agresiuni şi că ajunseseră în apartamentul respectiv cu consimţământul lor, iar ideea evadării din centru le apartine în totalitate.