* “Avem deja o ordonanţă de modificare a legii, dar principala problemă este de a găsi resursele financiare pentru susţinerea acestora[…]
* “Avem deja o ordonanţă de modificare a legii, dar principala problemă este de a găsi resursele financiare pentru susţinerea acestora cel puţin 1-2 ani”, susţine ministrul Tabără
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) au anunţat că vor propune modificarea Legii Camerelor Agricole, printr-o ordonanţă de urgenţă, ministrul Valeriu Tabără considerând că principala problemă va fi finanţarea noilor structuri.
Obiectivul declarat al oficialilor MADR este ca, prin noile modificări, Camerele Agricole să funcţioneze cu şi pentru agricultori. În schimb, specialiştii din minister consideră că principala problemă rămâne finanţarea acestor entităţi, în condiţiile în care costurile sunt estimate a se situa între 20 şi 40 de milioane de euro. Astfel, ministrul Valeriu Tabără declara pentru Agerpres că vor trebui reluate discuţiile privind modificările aduse Legii Camerelor Agricole, întrucât membrii Camerelor nu vor putea susţine prin cotizaţii şi contribuţii costurile extrem de mari pentru funcţionarea acestor structuri.„ Avem deja o ordonanţă de modificare a legii, dar principala problemă este de a găsi resursele financiare pentru susţinerea acestora cel puţin 1-2 ani. Costurile estimate sunt undeva între 20 şi 40 de milioane de euro, o sumă consistentă, şi nu ştim dacă fermierii ar fi de acord să susţină financiar nişte structuri care nu sunt foarte bine aşezate şi despre care nu ştim dacă o vom regăsi în rezultate palpabile”, a declarat agenţiei de presă centrale ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.
De altfel, la finalul anului trecut, membrii Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor au avizat favorabil Proiectul bugetului pe anul 2012 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potrivit datelor furnizate de deputatul buzoian Valeriu Alecu fiind făcute două amendamente, printre care alocarea sumei de 20 milioane de euro pentru înfiinţarea camerelor agricole. În schimb, ministrul Tabără a precizat că în prezent sursa financiară prevăzută la MADR pentru camerele agricole se referă la structurile deja constituite la nivelul consiliilor judeţene, pe Ordonanţa 70.