Bilanţul chiulului la Buzău:Aproape jumătate de milion de absenţe în doar trei luni de şcoală

Chiar dacă noua lege a educaţiei penalizează drastic absenteismul, statisticile la nivel local sunt îngrijorătoare.

Chiar dacă noua lege a educaţiei penalizează drastic absenteismul, statisticile la nivel local sunt îngrijorătoare. În primul semestru al acestui an şcolar, la Buzău s-au înregistrat aproape jumătate de milion de absenţe. Mai exact, cei aproximativ 80.500 de elevi din judeţ au adunat pe parcursul a trei luni (septembrie-decembrie) nu mai puţin de 467.025 de absenţe. Chiar dacă dintre acestea, 181.560 au fost ulterior motivate, cifra rămâne în continuare una destul de mare.

            „Nu avem o situaţie a fiecărei şcoli în parte, dar <campioane> la absenţe au fost liceele industriale. Făcând o comparaţie cu anii trecuţi, putem spune că acum cadrele didactice au monitorizat şi au trecut cu stricteţe toate absenţele, şi asta pentru că noua lege prevede sancţiuni şi pentru profesori”, a declarat şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, Florina Stoian.

            Mai nou, profesorilor li se vor lua bani din salariu dacă nu-şi dau interesul la cursuri sau dacă nu pun absenţe. Potrivit legii, după 45 de absenţe nemotivate, titularul este exmatriculat. Numărul mare de absenţe mai poate fi explicat şi ca urmare a seriozităţii profesorilor, care au refuzat anul acesta scutirile medicale false. Acum, elevul este scutit doar dacă are avizul medicului de familie, al cabinetului şcolar şi al directorului unităţii de învăţământ.

            Campioni sunt cei de clasele a XI-a şi a VIII-a

                       Potrivit datelor IŞJ Buzău, în învăţământul primar cei mai chiulangii au fost elevii de clasa a IV-a care, în luna noiembrie au adunat 9.050 absenţe, iar pe tot semestrul, 22.306. La clasele de gimnaziu, „campioni” au fost cei de clasa a VIII-a, care au strâns în octombrie 16.398 de absenţe, iar pe tot semestrul, 38.829. Şi mai plictisiţi de orele de curs au fost liceenii buzoieni, care în clasa a XI-a au adunat numai pe luna octombrie 27.158 de absenţe,

iar pe toate cele trei luni, 59.965.

            Nici în învăţământul seral lucrurile nu stau mai bine. În ciuda numărului redus de elevi, în comparaţie cu cei de la zi şi aici absenţele depăşesc 2.915. Spre deosebire de clasele de la zi, aici  s-au înregistrat cele mai puţine scutiri (în luna septembrie niciuna).