Un tânăr din sat, în care îşi pusese toată nădejdea, i-a făcut o surpriză extrem de neplăcută unui localnic din Gălbinaşi, după ce i-a furat acestuia[…]
Un tânăr din sat, în care îşi pusese toată nădejdea, i-a făcut o surpriză extrem de neplăcută unui localnic din Gălbinaşi, după ce i-a furat acestuia mai multe ţevi metalice, pe care le depozitase de puţin timp în curte. Omul, trecut de 60 de ani, apelase la consăteanul său mai tânăr şi mai în putere să îl ajute la unele treburi gospodăreşti, băiatul dovedindu-se repede priceput la toate. A câştigat rapid încrederea proprietarului şi a profitat de acest fapt pentru a-i face acestuia pagubă, tânărul fiind tentat de nişte ţevi metalice, pe care omul abia le achiziţionase pentru unele lucrări. Fără să observe nimeni, a furat opt astfel de ţevi, arătându-se foarte indignat când proprietarul i-a spus că îi trecuseră hoţii prin curte. În urma investigaţiilor poliţiştilor, tânărul a fost dovedit ca autor al furtului, iar în prezent este cercetat penal pentru furt calificat.