* Două zile de futsal în Sala Sporturilor
* Două zile de futsal în Sala Sporturilor
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău, alături de Green Garden organizează prima ediţie a turneului “Green Garden – Winter Cup”, competiţie destinată amatorilor, practicanţi ai fotbalului în sală. Întrecerea va aduna la start 10 echipe, care vor alcătui două grupe a câte cinci echipe, urmând ca în fazele eliminatorii (n.r. semi-finale şi finale) să acceadă ocupantele primelor două poziţii din ierarhia finală a primului stagiu. Competiţia beneficiază de un sponsor de renume, o prestigioasă firmă producătoare de bere urmând a acorda premii, diplome şi trofee ocupantelor primelor trei poziţii. Cristi Vioiu, directorul executiv al DJST Buzău, spune că această competiţie este destinată amatorilor dornici de mişcare: “Mă bucur că în acest început de an am mai găsit şi oameni cu iniţiativă, dornici să se apuce de sport imediat după Sărbători. Winter Cup este prima competiţie care va avea loc în Sala Sporturilor în 2012 şi este dedicată în special amatorilor. Practic, oricine doreşte poate să îşi facă echipă cu colegii de la muncă sau vecinii de la bloc şi să se înscrie. Aşadar, aşteptăm cât mai mulţi buzoieni să ni se alăture, măcar în tribune, dacă nu în teren”. Sâmbătă şi duminică, turneul îşi va desfăşura primele meciuri din cadrul grupelor, urmând ca weekend-ul următor să aibă loc ultima etapă a grupelor şi fazele eliminatorii.