*„Este o strategie a guvernanţilor, după eliminarea cotizaţiei, pentru a distruge activitatea sindicală”, spune liderul SÎP Buzău, Ion Dobre
*„Este o strategie a guvernanţilor, după eliminarea cotizaţiei, pentru a distruge activitatea sindicală”, spune liderul SÎP Buzău, Ion Dobre
Încet, dar sigur, Ministerul Educaţiei pune la respect sindicatele din Educaţiei. Până nu de mult o adevărată forţă, sindicatele profesorilor sunt astăzi tot mai neputinciose. După ce s-a hotărât ca profesorilor să nu le mai fie opriţi bani din salariu pentru cotizaţie, mai nou, ministrul Învăţământului a decis ca liderii de sindicat să se întoarcă la catedră.
Altfel spus, sindicaliştii din învăţământul preuniversitar nu mai primesc salarii de la bugetul de stat decât dacă se întorc la catedră. Dacă îşi menţin degrevarea de normă, aşa cum se întâmpla până acum, aceştia trebuie să-şi asigure salariul exclusiv din cotizaţia membrilor de sindicat. Prin acest act normativ, rămâne degrevat de drept de normă doar personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control.
„Până acum, eram degrevaţi de normă didactică, banii veneau de la şcoală şi făceam activitate sindicală. Acum, dacă nu sunt bani de la sindicat, mergem în câmpul muncii. Este o strategie a guvernanţilor după eliminarea cotizaţiei pentru a distruge activitatea sindicală”, a declarat liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SÎP) Buzău, Ion Dobre.
„Este o luptă de care pe care, doar că ei au legea în mâna lor”
Buzoianul spune că în aceste condiţii le va fi foarte greu să mai reziste. „Cotizaţia pentru sindicat nu se mai opreşte pe statul de plată şi nu avem încă niciun sistem de asigurare a ei, prin urmare ar fi foarte dificil să îmi asigur salariul din aceste contribuţii. Va fi foarte greu în cazul şedinţelor la care se vor lua decizii importante şi la care prezenţa este obligatorie. Bineînţeles că ei pe asta au mizat. S-au gândit că vom renunţa. Adevărul este că încercăm să supravieţuim. Este o luptă de care pe care, doar că ei au legea în mâna lor”, a mai spus Ion Dobre.
Reprezentanţii FSLÎ, federaţie la care este afiliat şi SÎP Buzău, au încercat să argumenteze degrevarea de normă pentru liderii profesorilor.
„Acordarea de timp liber remunerat în aceeaşi formă ca şi până acum (respectiv sub forma degrevării de normă) se impune, având în vedere că reprezentanţii organizaţiilor sindicale sunt implicaţi într-un număr mare de activităţi, dintre care amintim, exemplificativ, participarea în Comisiile de Dialog Social la nivel central şi teritorial, participarea la etapele mişcării de personal, participarea la procedura acordării gradaţiilor de merit, implicarea în numeroase proiecte privind îmbunătăţirea activităţii în sistemul de învăţământ”, mai precizează FSLÎ.
Mare parte din liderii organizaţiilor sindicale afiliate la FSLÎ reprezintă interesele a mii de membri de sindicat – un total de 186.714 de salariaţi, ceea ce presupune o activitate zilnică perpetuă în vederea apărării şi promovării drepturilor acestora.