Eminescu, între poetul naţional şi “scheletul de care trebuie să ne descotorosim”

* Scriitorii buzoieni organizează un simpozion la Casa de Cultură a Sindicatelor

* Scriitorii buzoieni organizează un simpozion la Casa de Cultură a Sindicatelor

            La împlinirea a 162 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, scriitorii buzoieni organizează o manifestare în cadrul căreia va fi adus în discuţie modul în care poetul naţional este perceput după Revoluţie. Ideea acestui eveniment pleacă de la textele denigratoare şi încercările de a-l prezenta pe Eminescu ca pe un „poet expirat”.

            Simpozionul „Eminescu – de la lectură la statuie” va avea loc mâine, de la ora 10.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău şi se află la cea de a VIII-a ediţie. Printre invitaţi se numără scriitorii: Ion Nicolescu, Mihai M. Macovei, Ovidiu Cameliu Petrescu, Mircea Costache, Constantin Bucur, Marin Ifrim, George Stoian, Lucian Mănăilescu, Viorel Frîncu, Ştefan Dima, Tudor Cicu, Stan Brebenel, Vasile Durloi şi Ilie Marian. Cu acest prilej, vor avea loc discuţii libere despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, precum şi un scurt recital din creaţiile autorilor buzoieni dedicate poetului naţional.

„Nu a putut fi egalat. De aceea suferă unii”

                       „Va fi o discuţie liberă despre Mihai Eminescu, cel de după anul 1989. Mai exact, vrem să aducem în discuţii comentariile maliţioase despre marele poet făcute de oamenii de cultură contemporani. Mă refer aici la declaraţia lui Patapievici, care a spus: <Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Europa>. Vrem să le aducem aminte tuturor că el este poetul care se identifică cu identitatea literaturii româneşti. El a modernizat-o şi nu a putut fi egalat, de aceea suferă unii. Nu va fi un eveniment cu elevi aduşi de către profesorii lor, mai mult cu forţa, să recite versuri. Vrem să organizăm un eveniment intim, între membrii celui mai vechi cenaclu literar buzoian <Al. Sahia>, plecând de la nedreptatea care i se face lui Eminescu”, a declarat scriitorul Marin Ifrim, iniţiatorul simpozionului.