A crescut salariul mediu

* În luna noiembrie, câştigurile salariale brute s-au majorat cu 46 de lei, iar cele nete cu 34 de lei

* În luna noiembrie, câştigurile salariale brute s-au majorat cu 46 de lei, iar cele nete cu 34 de lei

            În judeţul Buzău, câştigul salarial mediu brut a fost în noiembrie 2011 de 2.054 lei, în creştere cu 46 de lei, comparativ cu luna precedentă, potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Buzău. Astfel, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.491 lei, cu 2,3 la sută, respectiv 34 de lei mai mult decât în octombrie. Cele mai mari valori ale câştigului salarial nominal net, şi anume 3.705 lei, au fost înregistrate în intermedieri financiare, iar cele mai mici, 857 lei, în sectorul hotelurilor şi restaurantelor. În noiembrie 2011, indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 101,9 la sută.

            În noiembrie 2011, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în majoritatea  activităţilor din sectorul economic, exclusiv activităţile de administraţie publică, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, decât în luna precedentă, ca urmare a acordării primelor ocazionale, plăţii sumelor din alte fonduri sau ca realizare de producţii sau încasări mai mari. În acest sens, cele mai semnificative creşteri ale salariului net au fost înregistrate în activităţi extractive (cu 29,2 la sută), în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, silvicultură şi exploatare forestieră, activităţi de servicii anexe extracţiei (cu 10 – 12 la sută), în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi industriale, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea echipamentelor electrice (cu 6,5 – 8,5 la sută) şi în domeniul fabricării substanţelor şi a produselor chimice, autovehiculelor, prelucrării lemnului şi a mobilei (cu 5 – 6,5 la sută).

            La polul opus, au fost înregistrate scăderi importante ale salariului mediu net în industria metalurgică (- 6,3 la sută), fabricarea produselor din tutun (- 4,2 la sută) şi în transporturi pe apă, hoteluri şi restaurante, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (- 2 la sută).

            Comparativ cu octombrie 2011, în luna noiembrie în sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net. Astfel, în învăţământ, creşterea a fost de 4 la sută, ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice, în sănătate şi asistenţă de 1,2 la sută, efect al plăţii drepturilor salariale restante cuvenite salariaţilor din anumite unităţi, în timp ce în administraţie publică s-a înregistrat o creştere de doar 1 la sută, ca urmare a acordării de sume restante pentru diferite sporuri sau a plăţii concediilor de odihnă. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, câştigul salarial mediu nominal net a crescut în noiembrie 2011 cu 8,3 la sută.