„Există intenția de a deschide acolo un teatru de proiecte”, spune Marinela Țepuș-secretar PR
Teatrul buzoian va avea reprezentații în Canada, în acest an. Buzoienii au primit invitația de a juca pentru comunitatea de români din Canada, mai exact din orașele Montreal și Toronto, acolo unde sunt stabiliți cei mai mulți români.
„În luna martie vom juca în Canada spectacolul <Victoria și sirena> de Aleksandr Galin, producția noastră proprie în care evoluează Virgil Ogășanu, Valeria Ogășanu și Diana Lupescu”, a declarat Marinela Țepuș, secretar PR al teatrului buzoian.
Invitația primită din Canada urmărește de fapt pregătirea publicului din comunitățile românești cu spectacolele în limba maternă. Este un prim pas înainte de deschiderea unui teatru românesc în Canada. „Inițiativa aparține Asociației ROCADE, condusă de criticul Simona Hodoș. Există intenția de a deschide acolo un teatru de proiecte în care să joace atât actori români din țară, cât și câțiva actori amatori de acolo. În primă fază se încearcă familiarizarea celor din comunitate cu spectacolele în limba română, urmând ca ușor-ușor să se treacă la realizarea unor producții proprii cu sprijinul lui Peter Bokor, regizor cu dublă cetățenie română și americană”, a mai declarat Marinela Țepuș.
O comedie dulce-amăruie
„Sirena și victoria” este o comedie spumoasă, cu gust dulce-amar, despre dragoste și deziluzie, despre speranță și deznădejde, despre pragul dintre maturitate și bătrânețe, despre singurătate… O comedie despre atâtea nefericiri, dar la care râzi cu lacrimi și te gândești că, fiecare dintre noi traversează, la un moment dat, o mare deziluzie. Aleksandr Galin țese cu umor, ironie și căldură întâlnirea a trei personaje: Victoria, Sirena și Konstantin. Cei trei, care nu mai sunt la prima tinerețe, își dezvăluie destinele, făcând echilibristică emoțională între râs și plâns, între deznădejde și speranță, între disperare și împăcare sufletească.