Lizieră de salcâmi defrișată de hoți peste noapte

Autorii  au fost prinși la trei luni după comiterea faptei

 

          Un localnic din Smeeni a fost păgubit în luna octombrie de doi consăteni care, neavând ce pune pe foc, i-au atacat cu securile o lizieră de salcâmi pe care omul o deținea la marginea comunei, și au culcat la pământ cei mai falnici arbori. Ideea i-a aparținut lui  Petrică Comșa, de 24 de ani, care mai avea însă nevoie de un complice pentru că tăiatul copacilor și transportul lor până acasă nu era deloc o muncă ușoară. L-a atras de partea sa pe Ion Alexandru, posesor de căruță și destul de vânjos la statură, astfel încât să poată face treabă bună cu el.

          În prealabil, și-au ales cu privirea, pe lumină, copacii pe care voiau să-i fure iar într-o noapte de la jumătatea lui octombrie 2011 au descins cu căruța în liziera omului și s-au pus pe treabă. Au tăiat la copaci mai bine de jumătate de noapte, chinuindu-se apoi să urce arborii furați în căruță.

          A doua zi, proprietarul terenului și-a pus mâinile în cap când a constatat că liziera de salcâmi aproape că îi fusese defrișată de hoți, din cei mai falnici copaci rămânând doar cioturile.

          A făcut plângere la Poliție, dar identificarea autorilor a fost destul de dificilă, agenții neputând să le ia urma întrucât zona respectivă era una intens tranzitată de căruțe iar urmele atelajelor cu care se deplasaseră hoții erau aproape imposibil de stabilit. Între timp, cei doi s-au folosit de lemnul furat pentru a-și încălzi locuințele, au și vândut o parte din el, dar zilele trecute s-au trezit cu polițiștii la ușă, tocmai când se așteptau mai puțin.

          Anchetatorii adunaseră împotriva lor suficiente probe, așa că a fost inutil să își mai nege fapta, așa că au fost aduși la secție pentru audieri.

          Au fost consultați și specialiștii Ocolului Silvic pentru a fi stabilit prejudiciul, cei doi hoți urmând să dea socoteală pentru fapta lor.