Buticarii de la țară se reclamă între ei direct la Guvern, dar în numele altor consăteni, cu care nu sunt în relații bune
Peste 150 de petiții au primit comisarii Gărzii Financiare pe parcursul anului trecut, iar în peste 70 la sută din cazuri acestea s-au dovedit întemeiate, precizează comisarul-șef Cristi Voicu, menționând că majoritatea acestora se referă la activități comerciale din mediul rural.
Cele mai multe “ponturi” au fost trimise, însă, nu la Garda Financiară Buzău, așa cum ar fi normal, ci direct la Guvernul României, la Ministerul de Finanțe și chiar la cabinetul premierului Emil Boc.
“Așa cum este firesc în aceste cazuri, de la Guvern, petițiile sunt trimise la Comisariatul General al Gărzii Financiare, iar de acolo sunt redirijate către comisariatele județene pe raza cărora funcționează societatea comercială reclamată, spre soluționare. În paralel cu această activitate, însă, petiționarul primește de la Guvern un răspuns, prin care este înștiințat că reclamația lui va fi analizată și soluționată la nivelul județului. Nu de puține ori ne-am trezit cu telefoane sau au venit, personal, oamenii la noi, pentru a ne spune că nu ei sunt cei care au formulat reclamația și că nici măcar nu știu despre ce este vorba, iar asta în condițiile în care numele petiționarului nu se dezvăluie celui reclamat, respectiv, verificat. Au existat cazuri în care chiar s-a descoperit că aceeași persoană a reclamat mai mulți vecini care desfășoară activități comerciale. În urma verificărilor, s-au confirmat, în unele cazuri, cele reclamate dar în multe, nu”, spune comisarul-șef Voicu, recunoscând însă că au existat și situații în care petiționarul (cel real) a fost descoperit umblând cu “ocaua mică”.