Pasul către Liga I

Din pricina gravelor probleme financiare, multe dintre ele bat în retragere

Gloria Buzău speră într-o redresare pe ultima sută de metri

După ce Nicolae Zuluf, fostul jucător al Gloriei Buzău a făcut pasul spre Liga I, chiar în curtea liderului Dinamo București. Mihai Ciobanu, antrenorul buzoienilor spune că în Crâng se mai află jucători doriți de combatantele din primul eșalon al fotbalului românesc. “Sunt jucători care au oferte de la Liga I. Acest fapt constituie un paradox, pentru că noi suntem pe ultimul loc în Liga a II-a. Asta înseamnă că unii jucători au avut evoluții foarte bune.        Dacă stăm și ne uităm peste partidele noastre nu prea a dat nimeni cu noi de pământ, ca să zic așa. Situația a fost de așa natură pentru că ne-a lipsit acel entuziasm de care ne așteptam de la jucători”. Deși tehnicianul buzoian nu a vrut să dea niciun nume, principalii vizați pentru prezența pe prima scenă a fotbalului românesc sunt internaționalul de tineret, fundașul Ionuț Țabără (21 de ani) și mijlocașul Ninel Corcoveanu (22 de ani), ambii cu evoluții foarte bune în turul stagiunii. Antrenorul buzoienilor se împotrivește transferurilor celor doi pe motiv că își dorește să alcătuiască la Buzău o echipă competentă, bazată pe jucători tineri de perspectivă: Sârbu, Berceanu, Jercălău, Corcoveanu, Tudor sunt jucător de 21 – 22 de ani. Ei reprezintă un nucleu foarte tânăr, care trebuie să crească sănătos, într-un mediu sănătos”.