Românul este născut poet – pun laolaltă aici și apetența sa pentru umor, rimat sau ba -, astfel că subiectul protestelor care, iată, au împlinit o săptămână, nu putea fi trecut cu vederea.
Românul este născut poet – pun laolaltă aici și apetența sa pentru umor, rimat sau ba -, astfel că subiectul protestelor care, iată, au împlinit o săptămână, nu putea fi trecut cu vederea. Au apărut pe piață, inclusiv pe site-urile „de profil”, de la bancuri răutăcioase, despre starlete – Cine a umplut Piața Universității?/ Oana Roman, de una singură – până la lozinci „exotice” precum „Raed Arafat e român adevărat”.
La prima vedere, această ultimă „strigare” pare din start a fi demnă de ”categoria Gâgă”, la concurență cu replica unui manifestant ce spunea reporterului că se află la miting pentru a-l susține pe „domnul Calafat”. Începând de marți după-amiază însă, calificativul de „român adevărat” pe care strada i l-a pus lui Raed Arafat poate avea un cu totul alt înțeles. Și această afirmație se poate susține dacă punem la socoteală capitularea neașteptată a medicului sirian, revenit în demnitatea pe care o părăsise în semn de protest față de atitudinea pe care președintele Băsescu a avut-o vizavi de poziția sa intransigentă în legătură cu proiectul Legii Sănătății.
Fără a avea pretenția că sunt în măsură să dau verdicte – mai ales despre un om care, indubitabil, este un specialist de primă mână în domeniul său și căruia îi curge prin vene sânge musulman – pot spune doar că răspunsul la întrebarea legată de veridicitatea sloganului care-l privește pe Raed Arafat ține, în mod evident, de modul în care este privită, de fiecare dintre noi, instituția demisiei.
Dacă este să ne luăm după sensul strict al cuvântului, aceasta este un act unilateral, dependent doar de voința celui care părăsește un post ori o demnitate. La un asemenea gest, nu există noțiunea de neacceptare a ei de către acela care doar trebuie să ia act de ea, precum nu există nici cale de întors, căci, în caz contrar, ar putea fi interpretată drept un instrument de șantaj. Numai că la noi, în ultimii ani, actul demisiei a fost privit drept un ping-pong, în special politic, cu nervii ori cu bunăvoința celui căruia i se înfățișează o asmenea hârtie. Căci, din păcate, gestul unui fost ministru – poate mulți dintre cei care citesc aceste rânduri nici nu și-l mai amintesc -, fesenistul (din aripa Petre Roman) Ioan Aurel Stoica, de a demisiona „definitiv și irevocabil” atunci când guvernul a satisfăcut pretențiile absurde ale greviștilor de la CFR, în iarna anului 1990/1991, a rămas unic în istoria ultimilor 22 de ani.
Personal, sunt convins că reîntoarcerea în Guvern a medicului Raed Arafat nu are nicio motivație ascunsă, așa cum nu a avut nici gestul demisiei sale. Pericolul este altul; deja sunt voci care murmură pe la colțuri că revenirea asupra demisiei ar fi dat o gură de oxigen unui Executiv sau chiar unui regim aflat, cu un minut înainte, cu un picior în groapă. Și, de aici și până la interpretarea sloganului „Raed Arafat e român adevărat” în sensul celălalt, urât, nu este decât un singur pas.