El este antrenorul reprezentativei de gimnastică a statului Guatemala sigur de prezența la Londra
Adrian Boboc, tehnicianul lotului reprezentativei de gimnastică a statului sud american Guatemala, este primul buzoian sigur de prezența la cea de-a XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară, care va fi găzduită de Londra în perioada 26 iulie – 12 august. Buzoianul a reușit calificarea la Olimpiadă, după ce Ana Sofia Porras, cea mai bună gimnastă a statului sud-american a obținut nota totală 54,766, clasându-se pe locul 14 în cadrul turneului de precalificare organizat recent în Insulă. Porras a obținut următoarele note: 13,4 la sol, 13,9 la bârnă, 13,3 la paralele și 14,3 la sărituri. În urma rezultatelor, Porras s-a clasat a patra la “individual” și pe locul 14 în ierarhia finală.
“Este o performanță extraordinară pentru noi, toți cei care am muncit pentru ca Ana (n.r. Porras) și implicit Guatemala să aibă o reprezentantă la Jocurile Olimpice. Visul nostru este să cucerim o medalie în vară, la Londra. Rămâne de văzut dacă ne vom putea atinge obiectivele”, a declarat Boboc. “Știu că la Buzău sunt două gimnaste foarte bune: Dana Andrei și Gabriela Drăgoi. Din păcate, nu știu nimic de ele, sper să dau ochii cu ele la Londra”, a adăugat tehnicianul buzoian.
Cine este Adrian Boboc?
Buzoian la origine, Adrian Boboc este un fost gimnast, care provine dintr-o familie de sportivi. Tatăl său, Petrică Boboc este supranumit “Părintele boxului buzoian”, în timp ce sora sa, Gabriela, a practicat gimnastica în tinerețe. Unchiul lui Adrian este cunoscutul maseur al Gloriei Buzău, Nea Bobocel. Ca antrenor, Adrian Boboc a fost însărcinat cu juniorii și copiii de la Centrul de Excelență de la Deva. În 2003 a părăsit România pentru Guatemala.
Iată și cele mai importante repere din palmaresul său: Olimpiada de juniori din Singapore – locul 5 la individual și locul 4 în finalele pentru bârnă și sol, medalie de argint la Campionatul Panamerican de la Aracaju din Brazilia, participare în postura de antrenor alături de Octavian Bellu și Mariana Bitang la Campionatul Mondial din 2001, unde echipa României a fost medaliată cu aur și 4 medalii de aur la CE de juniori de la Paris din 2001.