Liceenii Colegiului Economic, oameni de afaceri la Târgul Firmelor

Competiția se desfășoară în acest weekend la Ploiești și vor participa tineri din toată țara

Sunt abia elevi de liceu, dar își iau în serios rolul de viitori oameni de afaceri. State de salariu, contribuții la stat și alte probleme birocratice care țin de succesul unei firme sunt detaliile cu care un grup de reprezentanți ai Colegiului Economic încearcă să se familiarizeze ca viitori absolvenți. Până la terminarea studiilor însă, tinerii buzoieni vor participa, în weekendul acesta, la Târgul Firmelor de Exercițiu de la Ploiești, competiție la care liceeni din toată țara își dovedesc spiritul antreprenorial.

          Unitatea de învățământ buzoiană va fi reprezentată de opt firme virtuale care vor intra în competiția organizată de Colegiul Economic “Virgil Madgearu” Ploiești, în zilele de 27 și 28 ianuarie. Desfășurată sub titlul ,,Lumea afacerilor – între vis și realitate”, competiția, aflată la cea de-a treia ediție, va reuni peste 70 de firme de exercițiu administrate de elevi ce provin de la diferite licee din țară.  Deprinderea cunoștințelor prin metode practice precum și munca în echipă  îi antrenează pe tinerii liceeni în crearea și administrarea propriei unități virtuale.

 

„Dezvoltăm tinerilor gustul pentru o afacere personală”

                   ,,Firma de exercițiu reprezintă o metodă interactivă de învățare pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial. Elevii se familiarizează cu activitățile unei firme reale și își perfecționează un limbaj de afaceri. Ei lucrează cu state de salarii, se plătesc contribuții, au registre de evidență, dar toate acestea se petrec virtual. Inițiativa este binevenită pentru că dezvoltă tinerilor gustul pentru o afacere personală”, precizează profesorul Cătălina Poștovei, coordonatorul acestui proiect la nivelul Colegiului Economic Buzău.

          Cele opt firme buzoiene care vor participa la târgul de la Ploiești și-au demonstrat profesionalismul și rigurozitatea la concursul interjudețean intitulat ,,Din virtual în real prin firmele de exercițiu”. La competiția ce a avut loc pe  19 decembrie au participat 26 firme de exercițiu din București, Focșani, Târgoviște și Buzău.

          La Târgul Regional al Firmelor de Exercițiu de la Ploiești, elevii cu cele mai bune idei de afaceri vor primi premii pentru cel mai bun catalog, cel mai bun stand, cea mai bună prezentare electronică, cel mai bun negociator, cel mai bun spot video și cea mai bună pagină web.

 

          Ce este firma de exercițiu?

          Firma de exercițiu reprezintă o metodă interactivă de învățare pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, o concepție modernă de integrare și aplicare interdisciplinară a cunoștințelor, o abordare a procesului de predare-învățare care asigură condiții pentru probarea și aprofundarea practică a competențelor dobândite de elevi/studenți în pregătirea profesională. Introducerea metodei de învățare prin firma de exercițiu, în învățământul profesional și tehnic din România s-a realizat, începând cu anul 2001, printr-un proiect inițiat în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Predarea-învățarea se derulează sub forma unui “birou de învățare”. În biroul de învățare sunt simulate toate activitățile economice pe baza unui model închis. Situațiile economice sunt inițiate de către profesor, iar relațiile comerciale cu clienții, instituțiile fiscale, bancare și întreprinderile de servicii sunt prezentate de către profesor.