Acțiunile Vae Apcarom au crescut cu 7,7 la sută

Creșterea înregistrată de societatea buzoiană a fost de 7,7 la sută, valoarea tranzacțiilor fiind de 59.334 lei. 

Producătorul de material rulant Voestalpine Vae Apcarom este una dintre cele 25 de societăți listate la Bursa de Valori București ale căror acțiuni au urcat puternic de la începutul anului 2012, înregistrând creșteri de peste 5 la sută. Astfel, creșterea înregistrată de societatea buzoiană a fost de 7,7 la sută, valoarea tranzacțiilor fiind de 59.334 lei. Cea mai mare creștere a acțiunilor a fost înregistrată de Teraplast Bistrița (42,3 la sută) și Prefab București (38 la sută).

          Voestalpine Vae Apcarom este singura dintre societățile buzoiene listate la Bursă ale cărei acțiuni au înregistrat creșteri în primele trei săptămâni din acest an. Producătorul de material rulant din Buzău este deținut de austriecii de la Voestalpine care dețin, prin intermediul companiei Vae din Austria, 92,3 la sută din titluri.