Pro Democrația se oferă mediator între putere și protestatari

Asociația Pro Democrația – Club Buzău susține necesitatea stabilirii unui dialog deschis  între  autoritățile publice și participanții la proteste

Asociația Pro Democrația – Club Buzău susține necesitatea stabilirii unui dialog deschis  între  autoritățile publice și participanții la protestele ce se desfășoară, de mai bine de o săptămână, în Capitală și în mai multe orașe din țară, manifestându-și, totodată, îngrijorarea în legătură cu actele de violență ce au avut loc cu aceste ocazii.

    „Factorul politic trebuie să fie deschis necondiționat la dialog cu protestatarii, pentru a prelua mesajele acestora și a deschide discuții în vederea identificării unor soluții constructive. Având în vedere  că politicienii, de la nivelul judetului Buzău sunt reprezentanți direcți  ai  cetățenilor  care  manifestă  nemulțumiri,  reiterăm  importanța  dialogului  direct, nemijlocit”, declară președintele Asociației, Horațiu Anghelescu.

    De asemenea, reprezentanții Asociației Pro Democrația-Club Buzău susțin  că  actele  de  violență, atât cele din partea protestatarilor, cât și excesul de zel al forțelor de ordine, nu  pot  conduce,  sub  nicio  formă,  la soluționarea unei situații de criză.

    „Având în vedere rolul organizațiilor  aparținând societății civile, de a menține dialogul între comunitate și instituțiile publice, Asociația Pro Democrația – Club Buzău își arată interesul deschis de a deveni un mediator la solicitarea oricărei părți interesate. În același sens, facem un apel către alte organizații ale societății civile pentru a susține protestul pașnic și pentru a media acest dialog necesar între cetățeni și clasa politică”, mai spune președintele Horațiu Anghelescu.