Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, spune că democrat-liberalii trebuie să-și asume în continuare măsurile dure de contracarare a efectelor crizei economice și financiare
Președintele organizației de femei a Partidului Democrat Liberal, Sulfina Barbu, dă o replică omoloagei sale social-democrate, Rovana Plumb, cea care, la sfârșitul acestei săptămâni, recomanda Mariei Băsescu să-i sugereze soțului să părăsească funcția de președinte al României. Ea consideră că „implicarea forțată a soției președintelui în disputa politică este deplasată, având în vedere discreția publică adoptată de Maria Băsescu”, dar și că „este surprinzător avântul revoluționar de care s-au molipsit brusc femeile din PSD și PNL, care au fost, din păcate, mai mult decât discrete în arena politică, însă se pare că acum sunt aruncate în bătălie în mod iresponsabil”.
„Europarlamentarele de la PSD și PNL ar trebui să își convingă șefii de partid și soții că cel mai grav lucru pentru România este înrăutățirea imaginii țării în Uniunea Europeană. Femeile din PSD și PNL ar trebui să se opună sabotării credibilității României prin solicitările iresponsabile pe care opoziția le face în Parlamentul European”, mai susține șefa femeilor democrat-liberale.
De cealată parte, femeile liberale susțin, prin vocea liderului lor, deputatul Lucia Varga, că nu vor participa „la jocurile de imagine create de către Organizația de femei a PDL”. „Este regretabil că și acum, în al 12-lea ceas, Sulfina Barbu nu a renunțat la obișnuitele caracteristici ale PDL, minciuna și demagogia. Trebuie să spunem că noi nu îi cerem nimic, însă România toată le cere să plece de la guvernare (…) Organizația Femeilor Liberale se solidarizează cu femeile care participă la mitingurile de protest și cere PDL să se comporte cu decență și să procedeze precum în state europene civilizate, cum ar fi Spania, acceptând soluția alegerilor anticipate”, se arată în comunicatul organizației de femei a PNL.