Chin în zăpadă

ABC Stoicescu – CSM Râmnicu Sărat: 1 – 3, (1 – 2)

Zăpada nu a fost o piedică pentru fotbaliștii râmniceni care au jucat sâmbătă cel de-al doilea amical al anului. CSM Râmnicu Sărat s-a impus cu 3 la 1 pe terenul sintetic “Cornel Negoescu” din Buzău, în fața colegei de serie ABC Stoicescu. Duelul dintre cele două reprezentante ale județului Buzău în Liga a III-a a fost deschis de Marcu, care, în minutul 4, a înscris din semi-foarfecă pentru “stoicești”, cu o execuție pe cât de dificilă, pe atât de întâmplătoare. Elevii lui Marian Roșu nu au avut nevoie de mai mult de o repriză pentru a reveni la “cârma” jocului. În minutul 14, Ghițulescu a înscris  golul egalizator, după o execuție perfectă din lovitură liberă, iar Vișan și-a pus capul la contribuție în minutul 29, pentru golul care a adus CSM în avantaj. În repriza secundă, fotbaliștii râmniceni au marcat prin Nica în minutul 77, atacantul râmnicenilor stabilind totodată și rezultatul final. Valeriu Sfinteș, președintele râmnicenilor, a spus că jocul desfășurat în condiții vitrege a fost un test util pentru ambele echipe și ca totodată rezultatul nu avea cum să nu fie în favoarea formației sale, având în vedere diferența netă de valoare dintre cele două combatante: “Un meci de pregătire bun, o partidă de verificare în care ne-am rulat tot lotul, per total sunt mulțumit și de rezultat, dar și de evoluția băieților. Jocul a fost bun pentru ambele echipe chiar dacă s-a jucat în condiții dificile. Din punct de vedere tactic s-a văzut diferența, zic eu că și tehnic, chiar dacă terenul a fost foarte greu. Pot spune că dacă jucam pe o suprafață acceptabilă diferența de goluri era și mai mare”.

În tabăra buzoienilor, fostul antrenor al Gloriei, Nicolae Anton s-a mulțumit de faptul că elevii săi au disputat primul amical în 2012, și a declarat că o partidă disputată în condițiile dificile care au fost sâmbătă pe a doua arenă din Crâng nu poate fi edificatoare mai ales în debutul pregătirilor pentru retur: “Nu pot da vina pe condițiile de joc pentru rezultat, deoarece acestea au fost aceleași și pentru noi și pentru ei. Nu m-a interesat rezultatul final, ci faptul că am început pregătirile și că am putut să îi văd pe băieți la primul joc din 2012. Vreau să vă spun că am foarte mult de lucru la echipă. Edificator, în condițiile de față, meciul mi s-a părut doar din punct de vedere al condiției fizice. Nu poți să îți dai cu părerea despre tehnicitatea unor jucători în aceste condiții”. Râmnicenii sunt în regim de semi-cantonament la Baza Sportivă “Olimpia” și urmează să întâlnească miercuri, pe teren propriu formația Unirea Focșani, în timp ce ABC Stoicescu, cealaltă reprezentantă a județului Buzău în Liga a III-a va efectua primul stagiu de pregătire abia săptămâna viitoare.