Bugetul județului a fost adoptat, ieri, în ședința ordinară a Consiliului Județean, prin votul consilierilor social-democrați și democrat-liberali…
Bugetul județului Buzău a fost adoptat, ieri, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean, în forma propusă de inițiator, respectiv de președintele Consiliului Județean, toate proiectele de hotărâre legate de acest aspect fiind votate de consilierii PSD – mai puțin de vicepreședintele social-democrat al Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu, care s-a abținut – și PDL, toți cei zece reprezentanți ai Partidului Național Liberal. Aceștia din urmă – mai precis modul în care au ridicat mâna la vot – au fost urmăriți îndeaproape de toți cei trei parlamentari PNL, senatorul Cristi Bîgiu și deputații George Scutaru.
„Am jurat să reprezentăm cu cinste locuitorii județului”
De altfel, vicepreședintele liberal al Consiliului Județean, Emilian Drăgoi, și colega sa Mariana Tudor, au depus anterior, la ședințele comisiilor de specialitate, în numele consilierilor PNL, câteva amendamente, care, însă, au fost respinse atât de Comisia de buget-finanțe, cât și de cea de Administrație publică. Cei doi consilieri și-au și prezentat și susținut amendamentele, în plen, înaintea votului asupra hotărârilor respective.
Consilierul Mariana Tudor le-a cerut colegilor din Consiliul Județean să ia în considerare faptul că inițiatorul proiectului de buget nu a prevăzut, pentru anul în curs, niciun leu pentru drumurile comunale, întreaga sumă fiind repartizată exclusiv drumurilor de interes județean. „Este anormal să nu avem grijă de locuitorii acestui județ, dat fiind că toți am jurat să-i reprezentăm cu cinste”.
La rândul său, vicepreședintele Emilian Drăgoi a cerut ca suma provenită din impozitul pe profit și din taxa pe valoarea adăugată repartizată localităților județului prin proiectul de hotărâre promovat de inițiator să fie diminuată cu 20 la sută pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte, pentru că, altfel, sunt avantajate localitățile conduse de primarii democrat-liberali. „De-a lungul timpului, 25 primari PDL au primit de patru ori mai mult decât toți primarii PNL și PSD. În perioada 2009-2011 primăriile PDL au primit de la Guvern 669 miliarde lei vechi, primăriile PSD 215 miliarde lei vechi, iar primăriile PNL doar 166 miliarde lei vechi”, a spus vicepreședintele liberal al Consiliului Județean, Emilian Drăgoi.
Protocolul USL, zdruncinat serios
Toate proiectele de hotărâre legate de bugetul județului au fost adoptate cu 23 voturi pentru – toți consilierii PDL și PSD, cu excepția vicepreședintelui social-democrat al Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, care s-a abținut -, în timp ce consilierii PNL au votat împotrivă. La sfârșitul ședinței, senatorul PNL Cristinel Bîgiu și colegul său deputat George Scutaru au declarat reprezentanților presei că ne aflăm în fața unui pas către constituirea unei noi alianțe la nivelul Consiliului Județean, între PSD și PDL. În aceste condiții, este evident că protocolul de funcționare al Uniunii Social-Liberale, și așa înghețat unilateral de PSD, este pus serios sub semnul întrebării. De asemenea, cei doi au sugerat că prin modul în care a alcătuit proiectul de buget pe anul 2012, președintele Consiliului Județean ar fi făcut un pas mare către migrarea spre PDL.
„Cine se raportează la condițiile din 2011, face o mare greșeală”
Imediat după încheierea ședinței Consiliului Județean, președintele Victor Mocanu a organizat o conferință de presă, pe parcursul căreia a explicat modul în care a fost gândit și conceput proiectul de buget al județului, proaspăt adoptat. „Prin Legea bugetului de stat pe 2012, s-au diminuat toate sumele cu 22 la sută, astfel că, în bugetul județului au fost aplicate corecțiile necesare. Toate sumele au fost repartizate corect și echilibrat, fapt care ar trebui să-i mulțumească pe toți cei care au bun simț”, a spus Victor Mocanu, care a mai precizat că sumele repartizate primăriilor conduse de primari de o anumită culoare politică sunt direct proporționale cu numărul locuitorilor cu drept de vot din respectivele comunități. „Acest criteriu a fost argumentul covârșitor în repartizarea banilor. Cine se raportează la condițiile din anul 2011, face o mare greșeală”, a mai spus președintele Consiliului Județean, Victor Mocanu.
În legătură cu direcționarea către drumurile județene a întregii sume prevăzute la acest capitol, Mocanu a spus că acești bani vor fi folosițI pentru plombări, pietruiri și întreținerea covorașelor asfaltice. „Ceea ce propuseseră reprezentanții PNL ar fi însemnat să punem balast acolo unde este asfalt. Prostia aduce sărăcie!”, a mai spus acesta.
Mocanu: „Dacă toți din PSD pleacă din partid, plec și eu odată cu ei”
În ceea ce privește aspectul politic al întregii povești, respectiv speculațiile conform cărora ar fi gata să părăsească Partidul Social Democrat, Victor Mocanu a declarat: „Dacă toți din PSD pleacă din partid, plec și eu odată cu ei”. Mai mult, el este convins că reprezentanții PNL, care sunt în alianță cu social-democrații, „să-și revină” și, odată cu ei, și vicepreședintele social-democrat al Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, care s-a abținut la toate proiectele de hotărâre legate de buget. „Nu pot lucra cu doi vicepreședinți ostili”, a mai precizat președintele Consiliului Județean, Victor Mocanu.